EDITORIAL / Totul se schimbă: bilanţ climatic alarmant!

0
411

Reprezentanţii a circa 200 de ţări s-au reunit la Bonn, cu misiunea cât mai urgentă, dar delicată, de a pune în practică Acordul de la Paris, contra încălzirii climatice. Comunitatea internaţională, în care SUA mai este inclusă, deşi Donald Trump a anunţat retragerea din Acordul de la Paris la 1 iunie a.c., este chemată să analizeze un raport ştiinţific aprobat de Casa Albă care subliniază: „Perioada actuală este cea mai caldă din istoria civilizaţiei moderne şi se va înrăutăţi fără o reducere consistentă a gazelor cu efect de seră”. COP-23 (Conferinţa Părţilor) se organizează anual după 1995 şi protocolul de la Kyoto (1997), dar şi Acordul de la Paris (2015) au fost negociate în cadrul acestor conferinţe. Pentru prima dată o reuniune COP este prezidată de un mic stat insular – Fidji –, prin premierul său, Frank Bainimarama. La Paris, în 2015, statele membre îşi anunţaseră angajamentul lor pentru o reducere a gazelor cu efect de seră (GES), care se dovedeşte insuficient. „Cele mai multe proiecţii vizând schimbările climatice presupun că viitoarele schimbări – emisiile de gaze cu efect de seră, creşterile de temperatură şi efecte precum ridicarea nivelului mării – se vor produce treptat, însă printre informaţiile geologice despre climă întâlnim situaţii în care o schimbare relativ mică, la nivelul unuia dintre elementele climatice, a dus la deteriorarea bruscă a sistemului în ansamblu. În acel moment chiar dacă vom opri eliberarea de cantităţi de CO2 în atmosferă, se vor pune în mişcare procese practic de neoprit” (Raport al Societăţii Americane pentru Progresul Ştiinţei, cea mai mare societate ştiinţifică din lume – 2014). Ziarista canadiană Naomi Klein, în cartea el „Asta schimbă totul. Capitalism versus mediu” (Ed. Vellant – 2016), relatează o întâmplare din vara lui 2012, când temperaturile au fost neobişnuit de ridicate, inserată chiar de Washington Post, în numărul său din 7 iulie 2012: „Pasagerii cursei 3935, programată să decoleze din Washington DC spre Charleston – Carolina de Sud, au fost coborâţi din avion, fiindcă roţile se înfundaseră atât de adânc în pista încinsă, încât pentru urnirea din loc a fost adus un camion mare şi puternic”. Este adevărat că Sarah Palin, congenera lui McCain, la alegerile prezidenţiale din 2008, declarase la Fox News 29 mai 2011: „Iubesc mirosul emisiilor”. Ne amintim şi apoi uităm din nou. Aşa sunt schimbările climatice: un subiect la care e greu să te gândeşti foarte mult timp şi această formă ciudată de amnezie ecologică selectivă, din motive perfect raţionale, este practicată. Avertismentul lui Naomi Klein sună însă tragic: „Dacă vom continua să permitem ca emisiile să crească de la an la an, schimbările climatice vor modifica în întregime lumea în care trăim. Pentru o reducere a emisiilor în deceniul următor, va fi nevoie de o mobilizare deplină, mai mare ca oricare alta din istorie, va fi nevoie de un plan Marshall pentru pământ”. La Copenhaga (COP-15), în 2009, guvernele ţărilor cele mai poluante, inclusiv SUA şi China, au semnat un acord, non-obligatoriu, prin care se angajau să nu lase să crească temperatura cu peste 2 grade Celsius, faţă de cea care se înregistra înainte de alimentarea economiilor cu combustibil fosil. La summitul respectiv, ţările bogate s-au angajat să verse 100 miliarde dolari ajutor, până în 2020, ţărilor emergente, pentru a le permite finanţarea infrastructurii energetice proprii, şi adaptarea la impactul încălzirii climatice. Promisiunea nu s-a respectat. Bătălia încălzirii climatice nu este încă pierdută, dar ea trebuie continuată susţinut, şi ecartul catastrofal între angajamentele SUA de a reduce emisiile gazelor cu efect de seră, şi eforturile necesare pentru respectarea Acordului de la Paris adoptat la COP-21 în decembrie 2015, continuă să conducă doar la creşterea temperaturii planetei. Ignorarea angajamentelor luate nu ţine cont nici de semnalele de alarmă ale ecologiştilor, nici de Banca Mondială, conform căreia ne îndreptăm spre o lume mai caldă cu 4 grade Celsius, până la sfârşitul secolului, caracterizată prin valuri de căldură extremă, producţii agricole scăzute, pierderea ecosistemelor şi a biodiversităţii, precum şi o creştere a nivelului mării. În 2006, cartea şi apoi filmul – „Un adevăr incomod” – al lui Al Gore constituise de asemenea un puternic semnal. Şi Naomi Klein mai spune un lucru, între atâtea altele, extrem de importante: „În 1970 s-au raportat 660 de dezastre naturale (secete, inundaţii, temperaturi extreme, incendii, furtuni), iar între 2000 şi 2010, de 5 ori mai multe – 3.222”. Semnalul climatic este clar prin frecvenţa anumitor evenimente meteorologice extreme. La nivel global, 2011 deţine titlul de cel mai costisitor an din istorie din punct de vedere al dezastrelor, daunele totale ajungând la 380 miliarde de dolari. În termeni de costuri umane, un record tragic îl deţine anul 2017, potrivit datelor ONU. Emisiile mondiale anuale de CO2, ca urmare a folosirii combustibilului fosil (cărbune, petrol, gaze) reprezintă 70% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră, adică circa 36 miliarde tone, cei mai mari poluanţi ai planetei fiind China şi SUA. John Kerry a asemuit (la ABC News, 16 februarie 2014) ameninţarea schimbărilor climatice cu o „armă de distrugere în masă”, şi analogia era corectă.