11 prinţi au fost reţinuţi în Arabia Saudită, la decizia unei comisii anticorupţie, formată de regele Salman bin Abdulaziz Al-Saud şi condusă de prinţul moştenitor Mohammad bin Salman. Trei miniştri, al Economiei şi Planificării, Adel bin Mohammed Faqih, al Gărzii Naţionale, prinţul Miteb bin Abdullah bin Abdulaziz, şi comandantul forţelor navale, amiralul Abdullah bin Sultan bin Mohammed Al-Sultan, au fost destituiţi. Regele Salman a iniţiat campania anti-corupţie ca parte a ”unei agende active de refomare ce are ca scop atacarea unei probleme persistente ce îngreuna dezvoltarea eforturilor în Regat în ultimele decenii”, conform unui comunicat al Ministerului saudit pentru Comunicaţii. Conform CNN, decretul regal în cauză era necesar ”din cauza predilecţiei unor persoane pentru abuz, punerea intereselor personale deasupra celor publice şi delapidarea fondurilor publice”. Prin această mutare, prinţul moştenitor pare că încearcă să pună capăt contestărilor interne înaintea transferării oficiale a puterii de către tatăl său, regele Salman, în vârstă de 81 de ani. Comitetul anti-corupţie, condus de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, are autoritatea de a investiga, aresta, emite interdicţii de călătorie şi de a îngheţa bunurile unei persoane, dacă aceasta este acuzată de corupţie. Prinţul moştenitor este o figură proeminentă în politica saudită. De la numirea sa în funcţie, unele restricţii asupra femeilor au fost înlăturate, iar în octombrie, acesta a promis că va distruge ”ideologiile extremiste” într-o încercare de reîntoarcere ”la un islam moderat”. Regele Salman a promis că va ”găsi” şi se va lupta cu corupţia la toate nivelele. Printre “vedetele” reţinute în Arabia Saudită se numără şi investitorul miliardar Alwaleed bin Talal, care este de asemenea şi prinţ saudit. Pe lângă cei 10 prinţi şi patru miniştri în funcţie, în “marea curăţare” se numără şi zeci de foşti miniştrii ai ţării. Alwaleed bin Talal ar avea o avere de peste 20,3 miliarde de dolari.
Acasă Ultima oră Arabia Saudită: 11 prinţi, reţinuţi pentru corupţie, la ordinul moştenitorului la tron