Cursurile de limba italiană de la Aman au ajuns la final

0
494

În intervalul 11 octombrie – 1 noiembrie 2017, Biblioteca Judeţeană „Alexandru si Aristia Aman” a găzduit cursurile gratuite de limba italiană susţinute de  Antonio Di Secli – fost profesor de limbă şi cultură italiană la Universitatea din  Trento, Italia.

Cursurile au fost organizate cu concursul preotului Marius Reşceanu, persoana care a înlesnit organizarea aceloraşi cursuri în luna martie 2017, în cadrul Facultăţii de Teologie din  Craiova. Pentru a se asigura o cât mai amplă deschidere faţă de public, cursurile de limba italiană au fost reluate la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”.

Cursurile, destinate exclusiv începătorilor, s-au desfăşurat săptămânal, de luni până joi,  între orele 16:45 – 18:30, pana la data de 1 noiembrie inclusiv.

De-a lungul programului, cursanţii, persoane de vârste si profesii diferite, au abordat mai multe metode de învăţare şi au fost evaluaţi în mai multe rânduri. La finalul programului, cei 16 participanţi au primit un certificat de limbă, nivel A1, în urma susţinerii unui examen cu patru probe, şi o diplomă din partea Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman’.

„A fost o reală plăcere să particip la festivitatea de premiere a programului de limbă italiană pe care l-am găzduit la bibliotecă. Cursanţii, 16 persoane de vârste diferite, au intrat în posesia unui binemeritat atestat de limbă, eforturile şi rezultatele ultimelor săptămâni fiind absolut admirabile. Le mulţumim tuturor celor care au urmat aceste cursuri şi, de asemenea, le mulţumim celor care au făcut posibilă o asemenea acţiune: profesorul Antonio Di Secli şi pr. Marius Reşceanu”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene.

Programul va fi reluat la bibliotecă în luna martie a anului 2018. Profesorul Antonio Di Secli intenţionează să desfăşoare cursurile pentru nivelurile A1 şi A2. La cursurile gratuite de limba italiană vor putea participa atât absolvenţii acestui prim curs, dar şi alte persoane dornice să-şi însuşească limba italiană.

Birou Presă

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”