Încă din luna septembrie, lipsa imunoglobulinelor a fost sesizată de pacienţi şi părinţi pe site-ul medicamentelipsa.ms.ro. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au precizat la vremea respectivă că este o problemă de producţie şi că de luna aceasta substanţa ar urma să ajungă din nou pe piaţă. Ieri, a avut loc o nouă întâlnire între oficialii din Sănătate şi producători, aceştia dând asigurări că o primă tranşă de 900 de flacoane va fi livrată în noiembrie.
Câteva zeci de persoane au protestat, marţi, la Ministerul Sănătăţii solicitând autorităţilor sanitare să găsească o soluţie prin care să rezolve criza de imunoglobine. În cele din urmă, reprezentaţii asociaţiilor de pacienţi şi părinţii copiilor afectaţi de deficienţa de imunoglobulină au fost primiţi de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. Potrivit acestuia, lipsa imunoglobulinei de pe piaţa românească este cauzată de problemele de producţie înregistrate de firmele producătoare.
“Este o situaţie care se regăseşte în spaţiul european, motiv pentru care voi discuta subiectul la Consiliul miniştrilor care se va organiza la începutul lunii decembrie la Bruxelles. Exportul paralel şi înştiinţările din ce în ce mai dese ale companiilor privind problemele de producţie se transformă într-o situaţie de sănătate publică nu numai în România”, a declarat ministrul Bodog după întâlnire.
Primele 900 de fiole ajung luna aceasta
Ministrul Sănătăţii s-a întâlnit ieri cu asociaţiile de pacienţi şi cei mai importanţi producători de imunoglobulină. În timpul întâlnirii, s-a stabilit o strategie comună în ceea ce priveşte aprovizionarea cu imunoglobulină a pieţei din România, pe termen scurt şi lung, luând în calcul inclusiv modificarea cadrului legislativ pentru aceste produse, dacă este necesar.
Unul dintre producătorii prezenţi la întânire l-a asigurat pe ministrul Sănătăţii că primele 900 de flacoane de imunoglobulină pentru tratarea sindroamelor de imunodeficienţă primară vor fi livrate pe piaţa din România în această lună, urmând ca o nouă tranşă de 3.000 flacoane să fie asigurată în luna ianuarie a anului viitor.
Mai mult, un alt producător care a ales să părăsească piaţa din România în luna mai 2016, şi-a anunţat intenţia de a reveni.
Ministrul Sănătăţii a convocat, ieri după-amiază, şi o întâlnire cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, reprezentanţii ANMDM şi conducerea UNIFARM pentru a discuta şi identifica soluţii la situaţiile anunţate de reprezentanţii producătorilor.
Imunoglobina, vitală pentru anumiţi pacienţi
Între timp, Ministerul Sănătăţii continuă şi demersurile demarate prin Compania Naţională “Unifarm” de aprovizionare prin procedura de nevoi speciale. În prezent, Compania “Unifarm” a informat Ministerul Sănătăţii ca a achiziţionat 6.000 de fiole de imunoglobulină pentru care aşteaptă certificatul de calitate pentru a putea fi utilizate, conform procedurilor europene.
Imunoglobulina este o substanţă obţinută din plasma sanguină umană. Această plasmă, în urma prelucării, conţine anticorpi care protejează organismul împotriva bolilor.
Pacienţii cu afecţiunii autoimune sunt cei mai afectaţi de lipsa imunoglobulinei, de care ei sunt dependenţi şi îi ajută la imunitate. Prin natura bolii, aceşti pacienţi sunt foarte sensibili la orice, chiar şi la cea mai mică răceală.
Totodată, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că anul acesta, lista de medicamente compensate şi gratuite a fost actualizată trimestrial şi au fost introduse un număr de 33 de molecule inovatoare. Aceste tratamente noi sunt destinate atât pacienţilor care suferă de boli pentru care nu există alternativă terapeutică, dar şi pentru afecţiuni oncologice, hematologice, diabet şi HIV/SIDA. Anul acesta preţurile a 55 de medicamente au scăzut, cu valori cuprinse între 10 şi 80%. Este vorba atât despre medicamente care fac obiectul unor contracte cost –volum –rezultat, precum cele pentru tratamentul Hepatitei C, cât şi despre medicamente din aria terapeutică a unor afecţiuni neurologice şi psihice, dar şi hipertensiunea arterială sau boli reumatice.