Craiova: Craioveancă prinsă de jandarmi cu ţigări de contrabandă

0
380

Vineri, 27 octombrie a.c., jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflaţi în timpul executării unei misiuni specifice, au depistat, pe Calea Bucureşti, din Craiova, o femeie ce deţinea mai multe pachete de ţigări fără marcaj fiscal românesc. În jurul orei 08.30, jandarmii au observat-o pe I. V., în vârstă de 49 ani, din Craiova, în timp ce scotea dintr-un autoturism mai multe cartuşe de ţigări, astfel că au oprit-o şi au legitimat-o pe femeie, iar în urma controlului bagajelor şi al autoturismului au fost găsite 340 pachete de ţigări, de diferite mărci, fără marcaj fiscal legal, în valoare de aproximativ 3400 lei. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul Vamal. Cantitatea de ţigarete va fi predată pe bază de proces-verbal reprezentanţilor  Direcţiei Regionale Vamale Craiova, iar dosarul va fi înaintat organelor competente pentru continuarea cercetărilor.