Poliţiştii din Filiaşi au confiscat 19 mc de lemne

0
367

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj au anunţat că marţi, 24 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Filiaşi, împreună cu specialişti din domeniul silvic, au organizat o acţiune, în zona de responsabilitate, pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos, având în vedere prevederile Planului de măsuri ,,SCUTUL PĂDURII 2017” – pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor din domeniul forestier.

Oamenii legii au verificat mai multe de mijloace de transport, dar şi comercianţi de lemne şi au aplicat, în total, 6 sancţiuni contravenţionale, din care trei în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 – regimul circulaţiei rutiere, 2 sancţiuni pentru abateri constatate în ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 – regimul silvic, o sancţiune fiind aplicată conform Legii nr. 61/1991 R. Valoarea totală a amenzilor aplicate de poliţişti este de peste 6.800 lei. De asemenea, cantitatea totală de material lemnos confiscată de poliţişti în cadrul acestei a fost de 19 mc, în valoare de 8.500 lei.

În cadrul acestor activităţi, poliţiştii din Filiaşi au oprit pentru control, pe raza localităţii Filiaşi o autoutilitară Iveco, la volanul căruia se afla Viorel C., de 68 de ani, din comuna Vidra, judeţul Alba. Acesta transporta cantitatea totală de 14 mc material lemnos (cherestea, grinzi, frize) având avizul de însoţire a mărfii expirat. Materialul lemnos în valoare totală de 6.500 lei a fost ridicat de poliţiştii doljeni în vederea confiscării şi a fost ulterior depus la Ocolul Silvic Filiaşi, iar conducătorul autoutilitarei a fost sancţionat conform Legii nr. 171/2010 cu amendă în valoare de 6.000 lei, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, inspector principal Cătălin Dochia.