Dolj: Bicicliştii, în atenţia poliţiştilor de la Rutieră

0
433

Potrivit IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, poliţiştii Serviciului Rutier Dolj şi ai formaţiunilor rutiere din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, secţiilor de poliţie urbane şi rurale, au acţionat pe drumurile din judeţ pentru conştientizarea bicicliştilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când încalcă normele rutiere, tocmai pentru a preveni accidentele rutiere în care este implicată această categorie de participanţi la trafic. În cadrul acţiunii, oamenii legii au constatat 124 abateri de natură contravenţională, pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi în valoare de 21.000 lei. Dintre acestea, 50 de sancţiuni au fost aplicate bicicliştilor pentru încălcări ale legislaţiei rutiere.