Oraşul Nisa a fost, săptămâna trecută, gazda celui de-al 74-lea congres al Societăţii Franceze de Chirurgie Pediatrică. Timp de trei zile, în perioada 11-13 octombrie, cele mai importante nume ale chirurgiei pediatrice din Hexagon, dar şi medici din alte ţări francofone, au dezbătut ultimele noutăţi în domeniu. Printre participanţi s-au numărat şi chirurgul pediatru craiovean acad. dr. Corneliu Sabetay, care din anul 1995 este membru al Societăţii Franceze de Chirurgie Pediatrică, şi lect. dr. Andrei Zavate.
Cei doi chirurgi craioveni au prezentat în cadrul evenimentului lucrarea „Mijloace terapeutice chirurgicale în tratamentul leziunilor de splină la copii”, realizată de A. Zavate, O. Ciobanu, Kamel Jamal, I. Purcaru şi prof. C. Sabetay, medici în cadrul Clinicii de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova.
Chirurgi pediatri din ţări francofone, invitaţi la congresul de la Nisa
Cel de-al 74-lea congres al Societăţii Franceze de Chirurgie Pediatrică, organizat anul acesta sub coordonarea profesorului Jean Breaud, de la Spitalul de Pediatrie CHU-Lenval, a avut pe agendă, printre altele, o serie de subiecte din domeniul chirurgiei plastice. Astfel, specialiştii prezenţi au dezbătut ultimele noutăţi în ceea ce priveşte tratarea arsurilor mâinii, chirurgia sânilor tuberoşi la fetiţe prin lipomodelaj, chirurgia defectelor de perete abdominal şi expansiunea cutanată.
O altă temă a fost abordarea problemelor de chirurgie bariatrică, apreciindu-se faptul că astăzi, obezitatea a atins un nivel extrem de ridicat, în special la fetiţe. Se estimează că aproximativ 1,4 miliarde de persoane cu vârsta până la 20 de ani sunt supraponderale. Cu această ocazie au fost prezentate tehnici chirurgicale, metoda prin inel ajustabil fiind cea mai recomandată de specialişti, alături de by-pass-ul gastric. În secţiunea de chirurgie digestivă la copil s-a discutat despre maladia Hirschsprung, invaginaţiile intestinale şi chirurgia malformaţiilor căilor biliare, cu rezultate foarte bune, mergând până la o mortalitate de doar 7-8% (operaţie Kassai şi transplant de ficat).
Medicii prezenţi au aflat şi noutăţi din aria chirurgiei laparoscopice şi a celei robotice. Acestea presupun o programare deosebit de atentă în centre specializate din Europa, cu un program bine definit, cu aplicaţie pe simulator şi cu rezultate bune după o pregătire minuţioasă. Chirurgia robotică, ce presupune costuri ridicate, peste chirurgia laparoscopică, este efectuată la ora actuală în numai câteva ţări, care beneficiază de aparatură specifică chirurgiei pediatrice.
Colaborarea cu centrul universitar Nisa
Congresul de la Nisa a reprezentat şi un prilej de întâlnire cu personalităţi ale chirurgiei pediatrice din Franţa. „Am primit o ofertă din partea centrului universitar Nisa de a relua colaborarea în regim de medici interni, ce va permite pregătirea în spitalele lor, timp de şase luni, pentru chirurgii noştri. Oferta a venit în virtutea prieteniei existente între şcoala franceză de chirurgie pediatrică şi centrul universitar Craiova”, a precizat acad. dr. Corneliu Sabetay.
Anul viitor, în luna septembrie, va avea loc o reuniune de chirurgie pediatrică laparoscopică – oraşul gazdă fiind Bruxelles – la care este invitată şi Societatea Română de Chirugie Pediatrică.