Despre pădurile Doljului, tot mai dificila lor conservare şi anevoioasă reîmpădurire a perimetrelor exploatate sau degradate, discuţiile aplecate sunt rare, cel mult sezonier, fiindcă mai avem încă o „Lună a Pădurii”, tot mai anemic, în planul acţiunilor voluntare, luată în seamă. Cu rolul lor, care nu mai trebuie demonstrat, în schimbările climatice, în reglarea căderilor de precipitaţii, în stocarea şi reţinerea carbonului, prin ceea ce specialiştii numesc fotosinteză, pădurile Doljului contribuie decisiv la menţinerea fluxurilor hidrologice şi prospeţimea aerului atmosferic inspirat. Sunt lucruri ştiute, prea puţin luate în seamă. Cu o suprafaţă de aproximativ 60.000 de hectare – pădure proprietate publică a statului – căreia i se adaugă încă aproape 7.000 de hectare, pădure proprietate privată, Direcţia Silvică Dolj are… obiect de activitate. Şi de la o vreme, fără emfază, se poate spune că, anevoios, s-a regăsit „o albie a lucrurilor”, în temeiul unei legislaţii silvice riguroase, deşi prea des pritocită: Codul silvic – (Legea 46/2006), Legea contravenţiilor silvice (171/2010), Regulamentul de pază al fondului forestier (HG 1076/2009) etc. Dacă nu trebuie diminuat aportul personalului silvic, mai consistent ca altădată, nu poate fi ocultată contribuţia Poliţiei – Jandarmeriei în special – şi chiar a Gărzii Forestiere. Acesta din urmă mai mult formal. Cu un număr de 9 ocoale silvice şi 189 de cantoane silvice, gestionate de personal calificat, Direcţia Silvică Dolj veghează la o bogăţie inegalabilă, cu greu ocrotită.
Codrii Doljului
Cu câteva păduri compacte, ce se întind pe suprafeţe mari, din specii valoroase – Argetoaia (2.000 ha), Verbicioara (1.532 ha), Seaca de Pădure (1.406 ha), Lunca Jiului (1.300 ha), Teasc-Ursoaia-Bâlta (1.212 ha), Balota (2.000 ha), Târnava (875 ha), Perişor (812 ha), Palilula-Podari (848 ha), Pleniţa (842 ha), Murta (633 ha) –, Doljul are încă plămâni. Deşi s-a traversat, din cauza neghiobiei, un deşert. Şi trebuie să ne obişnuim cu ideea că am avut odată multă pădure, s-au exploatat iraţional, în sistem ras, mii de hectare, din culpe de tot felul, şi ceea ce mai avem trebuie conservat cu mare grijă. Pădurea însemnând pentru noi nu doar o bogăţie, cum spuneam, ci şi un puternic „izvor de sănătate”, cum ne readuce aminte istoricul Constantin C. Giurescu, în a sa lucrare „Istoria pădurii româneşti”, inclusiv o parte a fiinţei noastre sufleteşti. Codrii Doljului, din specii silvice valoroase – stejari, gârniţă, frasin – sunt acompaniaţi de păduri mai mici, ca suprafaţă, cu aportul lor, deloc insignifiant în dezideratele enunţate. Am putea menţiona rezervaţia de salcâmi de la Piscul Vechi, parte a ocolului silvic Poiana Mare. Deloc surprinzător, dar discuţii privind extinderea fondului forestier au existat mereu de-a lungul anilor. Şi încă din 1930 – prin lege – se pomenea de ameliorarea terenurilor degradate prin antrenarea comunelor rurale şi urbane, amenajarea perdelelor de protecţie, ca stavilă împotriva vânturilor puternice. Dar presa vremii consemnează despre un amplu program de împăduriri din anii ‘70, când cota normală de exploatare nu mai putea fi depăşită sub niciun motiv. Şi era o perioadă în care industria lemnului, prin producţia finită, chiar conta la export.
Pepiniere consacrate
Cu două pepiniere silvice consacrate – Negoieşti şi Zăval –, împreună concentrând circa 80 de ha, anual se produc două milioane de puieţi apţi de plantare, din toate speciile silvice, adaptate zonei, inclusiv din cele repede crescătoare. Anul trecut, de exemplu, potrivit datelor Direcţiei Silvice Dolj, s-au produs 1.650.000 de puieţi. Şi ing. Silviu Nuţă, directorul Direcţiei Silvice Dolj, silvicultor cu experienţă, moştenind din familie această pasiune, opinează că anual se împăduresc 700 ha, cuprinzând şi refacerile şi completările de rigoare. Şi, în acest teritoriu, se resimte tot mai acut lipsa forţei de muncă şi uşor nu este deloc. Este şi motivul pentru care nu are rost să mai vorbim despre fructele de pădure: zmeură, fragi, mure, afine, porumbe şi lângă acestea ciuperci comestibile şi bureţi. La rândul său, ing. Daniel Drâgnei, şeful ocolului silvic Negoieşti, e înclinat să creadă că s-a pus capăt „nebuniei” din deceniile precedente. Dar „reparaţiile” vor dura.
Când jandarmii ajung „prietenii pădurii”
Prin Legea nr. 134/13 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj are competenţe depline. Succint bilanţ (14 septembrie 2016 – 10 octombrie 2017): 57 infracţiuni depistate; sancţiuni – 114; material lemnos confiscat – 124 mc; atelaje confiscate – 14, atelaje valorificate (ANAF) – 14. Generalul de brigadă Constantin Florea spune doar că „situaţia este sub control”. Şi, după toate aparenţele, aşa stau lucrurile. Oricum, în stăvilirea furtului de material lemnos, nimeni nu mai închide ochii. Dar rămân multe de făcut. În absenţa unor noţiuni elementare ecologice, prin perpetuarea unei reticenţe privind participarea tinerilor la plantarea de pomi, dincolo de orice festivism desuet, putem spera doar în reducerea tăierilor abuzive. Cât priveşte – condiţie esenţială – dezideratul ca tăierile anuale să nu depăşească, sub niciun motiv, capacitatea de creştere anuală a pădurii, mai avem de aşteptat. Din 2013, Direcţia Silvică Dolj deţine un certificat FSC pentru o suprafaţă de 58970 hectare teren forestier. Forest Stewardship Council a fost creat în 1993, în urma Conferinţei de la Rio de Janeiro, cu scopul de a promova gospodărirea durabilă a pădurilor, prin asigurarea unor armonizări cât mai durabile a intereselor sociale, economice şi de mediu. Cum pădurea şi vânatul constituie împreună o mare atracţie, putem consemna că anumite specii de vânat – mistreţul, căprioara – s-au redresat ca efective, în ultima vreme, graţie unei discipline cinegetice, tot mai riguroase.
