Reţea de hoţi din societăţi comerciale destructurată de poliţiştii craioveni

0
533

Poliţiştii doljeni, cu sprijinul colegilor din Olt, au descins, joi, la şapte adrese din Piatra Olt, la persoane suspectate că fac parte dintr-o reţea de hoţi care acţiona pe raza judeţului Dolj, cinci olteni cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani fiind reţinuţi pentru 24 de ore. Aceştia sunt suspectaţi că au sustras acumulatori, piese şi subansamble auto de la societăţi comerciale, prejudiciul total cauzat fiind de peste 40.000 lei. Aseară inculpaţii au fost prezentaţi Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Reprezentanţii IPJ Dolj au anunţat că poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Craiova, cu sprijinul colegilor din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti, Secţiei 1 Poliţie Rurală Melineşti, Poliţiei oraşului Piatra Olt şi a cinci grupe de luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale – I.P.J. Dolj şi S.A.S. – I.P.J. Olt, au efectuat joi, 12 octombrie a.c., 7 percheziţii domiciliare la locuinţele a 7 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 36 de ani, bănuite de comiterea de furturi de piese, componente şi subansamble auto. „Este vorba de furturi comise în luna noiembrie a anului trecut, respectiv luna aprilie a acestui an, dintr-un parc auto second-hand situat pe Centura de Nord a Craiovei, respectiv din incinta unui punct de lucru al unei societăţi comerciale cu sediul în localitatea Işalniţa, judeţul Dolj, fapte prin care a fost produs un prejudiciu de peste 40.000 lei”, a declarat inspector principal Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Cercetările în dosar au demarat în luna aprilie, când doi membri ai acestei grupări au fost prinşi în flagrant având în maşina cu care circulau pe DE 70 bunuri sustrase de la Işalniţa. La momentul respectiv, pentru reţinerea celor doi, poliţiştii au tras 7 focuri de armă. Cei doi bărbaţi aflaţi în autoturism au fost prinşi, imobilizaţi şi conduşi la sediul Secţiei 4 Poliţie, unde s-a stabilit că se numesc Cristinel Pompei, de 27 de ani şi Conea Mihai, de 28 de ani, ambii din localitatea Piatra Olt, judeţul Olt. Oltenii au fost reţinuţi, apoi arestaţi pentru 30 de zile, iar prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 20.000 lei, a fost recuperat în totalitate şi restituit societăţii comerciale păgubite.

Cercetările au continuat, s-a stabilit că cei doi fac parte dintr-o grupare mai mare, iar poliţiştii Secţiei 4 Craiova au documentat activitatea infracţională a persoanelor în cauză, astfel că au fost obţinute de la instanţă autorizaţii de percheziţii pentru şapte adrese din Piatra Olt, aparţinând suspecţilor. Mai multe persoane au fost ridicate şi aduse la Craiova, la sediul Secţiei 4 Poliţie Craiova, iar în urma audierilor s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Laurenţiu Mihai, de 33 de ani, şi Florin Pompei, de 31 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dosarul privind furtul de acumulatori din parcul auto de pe Centura de Nord a Craiovei, iar faţă de Florian Toma, de 22 de ani, Ion Mihai şi Mielu Mihai, ambii de 18 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dosarul penal privind furtul de piese şi subansamble auto din incinta punctului de lucru al societăţii comerciale din localitatea Işalniţa.

Cei cinci suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Dolj. Ieri după-amiază au fost prezentaţi, pe rând, Judecătoriei Craiova, instanţă care a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele lui Ion Mihai, de 18 ani, în timp ce faţă de Florian Toma, de 22 de ani, şi Mielu Mihai, de 18 ani, a fost luată măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile. Oamenii legii urmau să-i ducă în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă şi pe Florin Pompei şi Laurenţiu Mihai, după cum au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.