Oltenii încearcă să strice sărbătoarea moldovenilor

0
445

CSMP Iaşi – Universitatea Craiova

Iaşi, stadion: „Emil Alexandrescu”, sâmbătă, ora 19.15

CSMP Iaşi: Kelava – Miguel, Frăsinescu, Cioinac, Sin – Qaka, Chelaru – Jo, Kizito, Mendes – And. Cristea. Antrenor: Flavius Stoican. Rezerve: Koselev – Bădic, Moisi, Panţâru, Spătaru, Ştefănescu, Cisse.

Universitatea Craiova: Calancea – Kelic, Datkovic, Tiago Ferreira – Martic, Zlatinski, Mateiu, Bancu – Gustavo, Băluţă, Burlacu. Antrenor. Devis Mangia. Rezerve: Mitrovic – Briceag, Popov, Screciu, Dimitrov, Mihăilă, Roman.

Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti).

Universitatea Craiova întâneşte formaţia lui Stoican de Zilele Iaşului, oraşul fiind invadat de pelerini veniţi pentru Sf. Paraschiva

La începutul returului, Ştiinţa se află la al doilea dintre cele trei meciuri consecutive în deplasare, care se anunţă a fi şi cel mai greu, deoarece alb-albaştrii întâlnesc una dintre echipele cele mai spectaculoase din tur. Iaşul lui Stoican s-a metamorfozat după acel 0-2 de la severin, din debutul campionatului, iar jucători precum Jo, Kizito, Qaka, Mendes sau Platini au ridicat nivelul unei formaţii schimbate aproape complet în vara trecută.

Devis Mangia speră ca jucătorii săi să aibă o reacţie bună după pauza competiţională, fiindcă preedenta întrerupere nu a fost de bun augur pentru alb-albaştri. Italianul consideră Iaşiul o formaţie redutabilă în special în ofensivă şi nu se raportează la ultimul rezultat al moldovenilor, fiindcă aceştia au avut absenţe importante la Ovidiu, unde au pierdut cu 5-2. „E un meci complicat, în primul rând pentru că vine după o pauză, iar întreruperea precedentă nu ne-a priit, dar de data aceasta trebuie să reîncepem bine, pentru că Iaşiul este o echipă competitivă, care dezvoltă un joc de calitate, are jucători tehnici şi rapizi în atac, Jo, Kizito, Platini, Cristea. Nu trebuie să luăm în calcul partida pe care au pierdut-o cu Viitorul, pentru că nu au avut linia defensivă la dispoziţie”, a spus Mangia, care nu-i are la dispoziţie pe Mitriţă, suspendat, şi pe Rossi, Bărbuţ, Spahija, accidentaţi.

Antrenorul italian speră ca primul meci pe teren propriu să se joace pe noul stadion, unde echipa s-a antrenat deja: „Stadionul nou este unul fantastic, spre exemplu în Italia sunt doar două stadioane de acest gen, cum avem la Craiova. Ne dorim să-l inaugurăm cât mai curând”.

Devis Mangia şi-a cerut scuze pentru eroarea ziariştilor italieni, care au prezentat un cerşetor pe străzile din Roma drept Nicolae Negrilă, gloria Craiovei Maxima: „După părerea mea, ziariştii italieni au făcut o eroare foarte mare. Cred că lucrul cel mai bun acum ar fi să-şi ceară scuze. Încep eu prin a-mi cere scuze pentru compatrioţii mei”.

După ce a debutat la echipa naţională în partida cu Danemarca, mijlocaşul Nicuşor Bancu spune că îşi doreşte să continue ascensiunea: „M-am apucat de fotbalul profesionist la 18 ani, practic nu am avut juniorat şi am reuşit în acest timp să ajung în Liga I şi apoi la echipa naţională. Îmi doresc să fiu sănătos, asta este cel mai important. Nu am realizat mare lucru, trebuie să muncesc mult mai mult şi să mă impun la club şi la naţională”.

Despre jocul de la Iaşi, jucătorul de 25 de ani a declarat: „Ne va aştepta o partidă foarte grea, mai ales că jucăm în deplasare, cu o echipă bună, au jucători de viteză. Am pregătit  meciul bine şi sper să ne impunem, fiindcă vrem să rămânem pe primele locuri. Ultima dată când am jucat la Iaşi nu am avut o prestaţie bună, am fost schimbat în prima repriză, sper să îmi iau revanşa”.

Şi fotbaliştii ieşeni s-au închinat la racla cu Moaştele Sfintei Parascheva

Aşadar, Iaşul este un oraş aflat în sărbătoare în ziua meciului, cu ocazia Sf. Paraschiva. Fotbaliştii Iaşiului s-au numărat şi ei printre pelerinii care s-au închinat la racla cu Moaştele Sfintei Parascheva, cu o zi înainte de meciul cu Universitatea Craiova. „Meciul cu Craiova se va juca într-o zi specială pentru oraş şi pentru creştinism, chiar de Sfânta Parascheva. De aceea am decis să-i ducem pe băieţi în pelerinaj la Mitropolie, cu o zi înainte de meci, într-o săptămână în care creştini din toată ţara vin să se roage”, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie. Gazdele au mai multe motive de sărbătoare săptămâna aceasta, ieri inaugurându-şi noului magazin oficial. Reprezentanţii clubului au vândut bilete şi au oferit cadouri suporterilor pentru meciul de sâmbătă.

Căpitanul Andrei Cristea spune că întreaga echipă este decisă să facă un meci mare împotriva Craiovei şi să le ofere suporterilor o victorie în această zi importantă pentru oraş. „Va fi un meci foarte frumos, întâlnim una dintre cele mai bune echipe ale campionatului. Craiova este echipa care a jucat cel mai spectaculos fotbal în turul campionatului, nu putem decât să ne bucurăm pentru un astfel de meci. Noi, spre surprinderea multora, am reuşit să formăm o echipă bună în tur, ne-am exprimat destul de bine. Suntem la trei puncte de zona play-off-ului şi avem nevoie de puncte pentru a ne menţine în grafic. Este un meci special pentru noi, pentru oraş. Este o sărbătoare foarte importantă pentru Iaşi, pentru România, pentru toţi creştinii, de aceea ne dorim ca în această zi sfântă să facem o partidă bună şi să-i bucurăm pe suporterii noştri. Sper să avem un stadion plin. Astfel de meciuri te motivează, când joci cu 7-8 mii de suporteri şi cu echipe de top. Îmi doresc ca publicul să aibă răbdare cu noi, pentru că întâlnim o echipă foarte bună a campionatului şi sper să ne susţină indiferent de ce se va întâmpla pe teren. Sunt încrezător că vom face un rezultat pozitiv şi ne vom bucura la sfârşit”.

Craiova nu prea câştigă la Iaşi

Universitatea Craiova a câştigat ultima dată la Iaşi în 2014, scor 3-1 (Nuno Rocha 2 şi Târnăcop), dar de atunci au urmat 3 înfrângeri consecutive: 1-0, 3-0 şi 2-1 (Băluţă). Stoican a transformat formaţia din Copou într-una dintre cele mai spectaculoase echipe din Liga I, una care îşi permite să atace orice adversar, chiar dacă şi-a schimbat aproape întregul lot în vara trecută. Moldovenii vin după un eşec drastic la Ovidiu, 5-2, dar atunci le-au lipsit ambii stoperi şi în repriza a doua au ratat câteva ocazii imense de gol.

Biletele în sectorul fanilor Ştiinţei costă 15 lei şi se pot achiziţiona de la stadion în ziua meciului.

Satelitul joacă derby-ul cu Şirineasa

Şi echipa a doua a Universităţii Craiova dispută astăzi un meci important, în deplasare, pe stadionul „Jiul” din Petroşani, acolo unde s-a relocat formaţia vâlceană CS Şirineasa, liderul seriei C4. Echipa lui Cornel Papură ocupă locul secund, la 5 puncte de echipa care l-a transferat săptămâna aceasta pe fostul golgheter al Ligii I, Florin Costea. Craiovenii vin după primul eşec al sezonului, înregistrat pe teren propriu, cu Cetate Deva. Cealaltă formaţie doljeană din seria C4, CSO Filiaşi, a jucat ieri cu CSM Lugoj.