Carles Puigdemont propune ”suspendarea” declaraţiei de independenţă şi vrea negocieri cu Madridul

0
437

Catalonia trebuie să devină un stat independent, dar, deocamdată, va purta un dialog cu Madridul, a spus în această seară Carles Puigdemont, preşedintele regiunii catalane, în Parlamentul regional. El a anunţat că a suspendat declaraţia de independent. Carles Puigdemont a declarat că nu doreşte escaldarea tensiunilor, dimpotrivă. De asemenea, el a spus că problema catalană a devenit una europeană şi a repetat ideea de dialog. Preşedintele regiunii a spus că „votul de autodterminare” nu a fost o decizie personală, ci o exprimare democratică a oamenilor Cataloniei. El a acuzat Madridul de violenţe, de abuzuri şi de închiderea staţiilor de votare, lăudând oamenii care au mers la vot şi şi-au asumat „riscurile” pentru ca referendumul să fie unul „de succes”. „Toată lumea a făcut tot ce a putut şi le mulţumesc”, a precizat el. Puigdemont a făcut referire şi la situaţia economică, afirmând că regiunea a contribuit la dezvoltarea Spaniei. „Catalonia a fost modelul de modernizare a Spaniei”, a subliniat el. „Singura şansă de supravieţuire a Cataloniei este de a deveni un stat”, a mai spus Puigdemont, amintind de eforturile pentru independenţă şi a adăugat că Madridul i-a umilit pe catalani. „Vă ofer rezultatele referendumului: Catalonia trebuie să fie un stat independent. Vreau să urmez voinţa poporului şi accept ca să fim un stat independent sub forma unei republici”, a declarat Puigdemont. Însă, el a anunţat că a suspendat declaraţia de independenţă pentru a purta negocieri cu Madridul.