Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări meteo de ploi şi ninsori pentru acest sfârşit de săptămână. Cele mai afectate judeţe sunt cele din sud şi sud-est, iar la munte ninsoarea va fi viscolită. Şi în Capitală vor fi ploi abundente.
Atenţionarea cod galben de ploi, lapoviţă şi ninsoare intră în vigoare astăzi dimineaţă, ora 3.00 şi va fi valabilă până în 9 octombrie ora 21.00. Zone afectate: Oltenia, vestul Munteniei, sudul Transilvaniei, centrul Moldovei.
Meteorologii anunţă că în Oltenia, vestul Munteniei, apoi şi în sudul Transilvaniei şi în centrul Moldovei va ploua pe arii extinse, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp, iar local se vor cumula 40…50 l/mp. Vântul se va intensifica temporar cu viteze de 50…60 km/h. În zonele montane precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar rafalele de vânt vor depăşi 70 km/h, mai ales pe creste.
Avertizarea cod portocaliu va intra în vigoare sâmbătă la ora 9.00 şi este valabilă până duminică la ora 15.00. Sunt vizate judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, Constanţa, Tulcea, Galaţi şi Vrancea, unde ploile vor fi temporar abundente şi se vor cumula cantităţi de apă importante, în general între 40 şi 60 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi local 60 km/h, iar începând din după-amiaza zilei de sâmbătă în Dobrogea vântul va sufla tare, cu peste 80…90 km/h.
Pentru aceeaşi perioadă este valabilă o avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special la peste 1600 m altitudine, unde ninsorile vor fi temporar mai consistente, cu depunere de strat de zăpadă şi, mai ales pe creste, va fi viscol. În restul ţării, temperaturile vor scădea accentuat şi în regiunile sudice, estice şi centrale unde, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă, va fi o vreme rece.
Peste 2.800 de pompieri, pregătiţi să intervină
Peste 2.800 de pompieri din judeţele care se vor afla, în weekend, sub avertizarea de vreme rea sunt pregătiţi să intervină cu peste 600 de mijloace tehnice. IGSU anunţă că, dacă situaţia o va impune, s-a dispus asigurarea rezervei de personal.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări meteo de ploi şi ninsori pentru acest sfârşit de săptămână. Cele mai afectate judeţe sunt cele din sud şi sud-est, iar la munte ninsoarea va fi viscolită. Şi în Capitală vor fi ploi abundente. “Pentru asigurarea acţiunilor preventive la nivelul comunităţilor, au fost înştiinţate asupra atenţionării toate comitetele locale pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor aflate sub incidenţa codurilor de vreme rea. Totodată, la nivelul zonelor vizate, sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor poate produce inundaţii. Pentru asigurarea acţiunilor în sprijinul administraţiei publice locale şi comunităţilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative au verificat şi pregătit mijloacele tehnice de intervenţie la inundaţii, constând în motopompe de mare capacitate, bărci şi autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Pompierii ne recomandă ca pe timpul intensificării vântului şi căderilor de grindină să ne adăpostim în locuinţe sau alte spaţii închise, să deconectăm aparatura casnică şi să ne parcăm maşinile în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate. În Bucureşti, mesaje de informare şi recomandări pentru populaţie au fost remise, vineri, începând cu ora 14:00, prin intermediul panourilor de avertizare cu afişaj electronic din Bucureşti.