Ieri, în Sala Albastră, a avut loc ceremonia care a marcat deschiderea noul an universitar la Universitatea din Craiova. Alături de comunitatea academică au onorat cu prezenţa: ministrul Muncii şi al Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, vicepreşedintele Senatului României, Claudiu Manda, prefectul Judeţului Dolj, Dan-Narcis Purcărescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, primarul municipiului Craiova, Mihail Genoiu, preşedinţi ai consiliilor judeţene din regiunea Oltenia, reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare judeţene din Oltenia şi nu în ultimul rând, ÎPS Irineu Popa, Mitropolit al Olteniei .
După deschiderea oficială, în Holul central, corul Filamonicii Oltenia a susţinut un concert dedicat debutului celui de-al 71-lea an din istoria Universităţii din Craiova.
Au fost alături de Universitatea din Craiova şi reprezentaţi ai mediului socio-economic, împreună cu care Universitatea din Craiova a dezvoltat peste 200 de parteneriate în beneficul studenţilor şi al comunităţii, precum: Adient Johnson Controls, ADR SV Oltenia, BCR, Bekaert Slatina, BRD GSG (Regiunea Oltenia), CEZ Distribuţie S.A., CS România, Cummins Generator Technologies S.A., Electroputere S.A., Ford România S.A., Hella România S.R.L., Helpan S.R.L, ICMET Craiova, Kautex Craiova, Kirchoff Automotive România, Netrom Software, Pirelli Tyres România, Primaserv S.R.L., Prysmian Cabluri şi Sisteme S.A., Ralicri COM S.R.L., Reloc S.A., Spiact S.A., Cerealcom Dolj S.R.L., IPA CIFATT CRAIOVA, IAC Balş, Softronic, Recon S.A., Qfort, C.S. Universitatea Craiova. „Universitatea din Craiova continuă programul asumat , consolidându-şi în continuare statutul de lider regional de cunoaştere şi inovare, prin susţinerea cercetării avansate, promovarea direcţiilor şi grupurilor de excelenţă, prin dezvoltarea spiritului antreprenorial şi a unui sistem eficient de management al activităţilor şi, implicit, prin dezvoltarea cercetării aplicative şi tehnologice şi extinderea parteneriatelor cu mediul ştiinţific şi socio-economic, intern şi internaţional. Anul trecut am fost preocupaţi de dezvoltarea infrastructurii de cercetare. Am extins într-o manieră fără precedent parteneriatele interne şi internaţionale. Am realizat totodată o serie de parteneriate strategice cu agenţii economici din regiune. Am promovat programele de cercetare care să răspundă cerinţelor pieţei pentru retehnologizare, restructurare şi modernizare. Prin urmare, anul 2017-2018 va fi anul în care vom obţine rezultate şi mai bune„, a subliniat prof.univ.dr Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova.
***
Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale :
„Este al 5-lea an consecutiv de când particip la deschiderea anului universitar la Universitatea din Craiova, astăzi ( n.r ieri) într-o altă altă calitate. Până acum ca şi primar am încercat să îmbunătăţesc foarte mult relaţiile administraţiei locale cu Universitatea, în sensul unei colaborări reciproce şi am reuşit să facem împreună foarte multe lucruri. Mai exact, prin centrul de afaceri pe care l-am deschis în Marea Britanie am reuşit să stabilim mai multe parteneriate cu firme din Marea Britanie şi nu numai şi mă bucur să constat că în continuare aceste relaţii se păstrează, pentru că am înţeles că sunt deja firme din domeniul IT-ului care îşi doresc să se aşeze la Craiova şi sperăm ca şi aici să avem un Hub aşa cum este la Cluj şi vreau să vă felicit pentru faptul că Universitatea din Craiova reglează oferta educaţională cu piaţa muncii, în sensul că aţi mărit numărul de locuri la Facultatea de Construcţii şi la Facultatea de Informatică, adică, acolo unde este cerinţă pe piaţa muncii”
***
Claudiu Manda, vicepreşedintele Senatului :
„Anul 2017 este un an important pentru Universitatea din Craiova şi doresc să încep cu o urare: La mulţi ani, Universitatea din Craiova ! 70 de ani de învăţământ universitar la Craiova, 70 de ani de învăţământ de calitatea, ani în care au fost creaţi specialişti în diverse domenii, specilalişti care au avut un rol decisiv în transformarea societăţii şi economiei româneşti. Sunt mândru că sunt absolvent al unei instituţii care nu s-a abătut niciodată de la misiunea asumată.
În toţi aceşti ani, Universitatea din Craiova şi-a câştigat recunoaşterea şi prestigiu în peisajul învăţământului superior românesc Anul viitor vom celebra Centenarul Marii Uniri şi Craiova, prin Universitate, va fi legată de capitalele Marii Unirii ((Bucureşti, Alba-Iulia, Chişinău, Cernăuţi)) printr-o „autostradă“ culturală simbolică, alături de Timişoara, Lugoj, Blaj, Arad, Sibiu, Iaşi, Constanţa, recunoscându-se astfel rolul istoric în pregătirea şi desfăşurarea actului de la 1 Decembrie 1918. Cultura a trecut de fiecare data mai repede de barierele birocraţiei şi a construit mult mai repede drumuri şi punţi de legătură.
Îi felicit pe studenţii care au ales Universitatea din Craiova şi le spun să profite de libertatea pe care o dobândesc odată cu vârsta de 18 ani dar să nu uite nici un moment motivul pentru care se află aici. De modul în care ei se vor pregăti depinde viitorul României.”
***
Mihail Genoiu, primarul municipiului Craiova :
“Din calitatea de reprezentant al instituţiei care susţine excelenţa în educaţie – sunt convins că mulţi dintre liceenii premiaţi de Primăria Craiova au devenit studenţii de elită ai Universităţii, cetăţeni cu care ne mândrim, vă asigur de întreaga disponibilitate şi implicare a Municipalităţii în proiectele Universităţii din Craiova. Fie că vorbim de proiecte ce ajută tinerii absolvenţi să-şi găsească mai repede locul pe piaţa muncii, fie că ne referim la parteneriate strategice, noi, autorităţile locale, vom garanta şi în continuare deschiderea şi sprijinul în dezvoltarea ideilor care dezvoltă Craiova şi îi duc renumele mai departe…”
***
Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj :
“Pentru judeţul Dolj, educaţia – prin calitatea sa şi reputaţia specialiştilor formaţi de-a lungul timpului – rămâne unul dintre principalii vectori de imagine şi, în egală măsură, un factor crucial pentru viitoarea dezvoltare economică şi socială a acestei zone, un element indispensabil în ecuaţia unei evoluţii sănătoase şi durabile. Administraţia doljeană este permanent conectată la aşteptările şi necesităţile sistemului educaţional şi ne onorează să putem oferi susţinerea noastră în acţiuni şi iniţiative benefice acestui domeniu, aşa cum o atestă şi numeroasele colaborări pentru organizarea unor manifestări de înaltă ţinută ştiinţifică. ”
***
Dan Purcărescu, prefectul judeţului Dolj :
“Sunt deosebit de onorat să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră într-un moment foarte important în viaţa învăţământului superior din Craiova – deschiderea unui nou an universitar. Ştiu că cele două sesiuni de admitere au fost un real succes şi în acest an, astfel că bobocilor din anul I doresc să le adresez felicitări pentru că au ales să se formeze în cadrul Universităţii din Craiova. De asemenea, tuturor studenţilor le spun că Universitatea din Craiova este locul în care se formează specialişti şi se conturează caractere şi sunt absolut convins că după absolvire vor pleca de aici cu o pregătire excelentă pentru meseria pe care şi-o vor alege”.