Cele mai importante partide ale următoarei etape a preliminariilor pentru turneul din Rusia sunt: Franţa – Olanda, Spania – Italia, Slovacia – Slovenia şi Ucraina – Turcia
Grupa A a preliminariilor pentru Mondialul din Rusia 2018 programează astăzi două derby-uri, fiind implicate cele 4 echipe care se luptă pentru calificare. Naţionala „Cocoşilor” joacă pe Stade de France contra Olandei, în timp ce Bulgaria şi Suedia se întâlnesc la Sofia, într-o reeditare finalei mici a World Cup 94, tranşată de nordici. Înaintea duelului cu batavii, Deschamps a explicat motivul pentru care l-a lăsat din nou în afara lotului pe Benzema, care n-a mai jucat din 2015 pentru naţionala ţării sale din cauza scandalului sexual în care a fost implicat alături de Mathieu Valbuena. „Nu a fost cea mai uşoară decizie, însă grupul a fost întotdeauna mai important pentru mine, l-am pus mereu mai presus decât orice altceva. Am luat decizia doar pentru binele naţionalei Franţei” a fost explicaţia lui Didier Deschamps. Giroud, Griezmann, Lacazette, Mbappe, Fekir şi K. Coman sunt atacanţii aflaţi în lotul Franţei. Gazdele ar putea începe cu: Lloris – Sidibe, Koscielny, Umtiti, Kurzawa – Pogba, Kante, Matuidi – Coman, Griezmann, Giroud. În schimb, olandezii au apelat după 2 ani la veteranul Van Persie, vârful lui Fener, care va lupta pentru un loc de titular cu atacantul lui Tottenham, Janssen, şi cu un jucător care evoluează chiar în Franţa, Memphis Depay. Primul 11 al lui Advocaat ar putea fi: Cilessen – De Vrij, Martins Indi, Tete, Blind – Strootman, Wijnaldum, Sneijder – Robben, Janssen, Depay.
Pentru bulgari pare ultima şansă de a rămâne în cursa calificării, după ce au pierdut acasă cu Belarus. Plamen Iliev, portarul Astrei, este în lotul lui Petar Hubcev, care mizează în atac pe noua vedetă a celor de la Genoa, Galabinov, şi pe golgheterul Ivelin Popov. Nordicii, lideri în grupă, după succesul in extremis cu Franţa, au şansa desprinderii, în cazul în care trupa lui Deschamps face un pas greşit. Fără nume mari în lot, vikingii mizează pe veteranii atacanţi Berg şi Toivonen, cei care au marcat în poarta Franţei în actualele preliminarii.
În grupa B, cu meciuri programate tot azi, este o cursă în doi între Elveţia şi Portugalia, ambele urmând să-şi ia uşor punctele până la meciul revanşă, programat în ultima etapă, la Lisabona. Naţionala helvetă are punctaj maxim în preliminarii, la fel ca Germania. Tot în seara aceasta se joacă meciuri în grupa H, unde Belgia îşi va îmbunătăţi golaverajul, care acum este 24-2, după partida cu Gibraltar. Bosnia şi Grecia luptă de la distanţă pentru poziţia de baraj, elenii având un uşor avans şi au impresionat în ultimul meci, remiza de la Bruxelles.
Spania – Italia, pe „Bernabeu”
În grupa C, programată mâine, Germania este ca şi calificată la turneul în care vrea să-şi apere trofeul, iar dacă învinge în deplasare Cehia, atunci Irlanda de Nord şi-ar asigura practic locul de baraj, după victoria preconizată din San Marino. În grupa D, Serbia şi Irlanda au meciuri uşoare şi se pot desprinde de Austria şi Ţara Galilor, care se întâlnesc la Cardiff. Şi Anglia îşi poate mări avansul în Grupa F faţă de urmăritoarele Slovenia şi Slovacia, care se duelează la Trnava. Dacă slovacii îşi pun speranţele în starul Hamsik şi atacantul lui Dinamo, Adam Nemec, la sloveni nu lipsesc portarul lui Atletico, Oblak, vedetele Atalantei, Kurtic şi Ilicic, dar nici Kampl, de la Leverkusen.
Cel mai important meci al acestei etape a preliminariilor este cel din grupa G, care se dispută sâmbătă, pe Santiago Bernabeu, între Spania şi Italia, dispută care ar putea decide şi echipa care va merge direct la Mondialul din Rusia. În tur a fost 1-1. Julen Lopetegui l-a readus la naţională pe veteranul David Villa, care evoluează în SUA, dar speranţele sunt în madrilenii Isco şi Asensio, aflaţi în mare formă. De altfel, presa iberică anticipează utilizarea lui Asensio ca „9 fals”, într-un sistem folosit de fostul selecţioner, Del Bosque, la Europeanul din 2012, când Fabregas evolua vârf împins. În finala acelui turneu, Furia Roja a zdrobit chiar Italia, cu 4-0. Ca şi atunci, squadra azzurra se bazează defensiv pe cei 4 „muschetari”: Buffon, Bonucci, Barzagli şi Chiellini. Selecţionerul Ventura ar putea miza la Madrid pe două vârfuri, Belotti şi Immobile, cu care le-a pus probleme spaniolilor în a doua repriză a meciului din tur, de la Torino.
Lucescu revine în Ucraina
Grupa I este cea mai complicată, cu 4 echipe luptând practic umăr la umăr pentru calificare şi baraj. Cel mai important meci este cel în care Mircea Lucescu debutează pe banca naţionalei Turciei, la Harkov, în ţara în care a avut un deceniu de succes, Ucraina. „Il Luce” îşi cunoaşte adversarul şi spune că Ucraina contează doar prin jucătorii din Bundesliga, Iarmolenko şi Konoplianka. „N-am probleme, pentru că îi cunoaştem foarte bine. Nu pot evolua decât într-un sistem. Echipa înseamnă Iarmolenko şi Konoplianka, restul doar nume lângă staruri. Ei însă nu ştiu cum vom juca noi. Sunt convins că vor face orice să mă bată, avem o poveste lungă şi se tem” a declarat antrenorul român, căruia turcii i-au criticat deja selecţia, după ce l-a lăsat în afara listei pe căpitanul lui Beşiktaş, Oguzhan Ozyakup. În schimb, românul se bazează pe vedete precum Calhanoglu, de la Milan, Arda Turan de la Barcelona, readus la naţională, şi jucătorii lui Dortmund, Omer Toprak şi Nuri Sahin.