Ministerul Educaţiei Naţionale doreşte ca, din 2018, lucrările de la evaluările naţionale, dar şi de la examenele de definitivat şi titularizare să fie corectate online, iar cadrele didactice pot face acest lucru chiar şi de acasă, în schimb asociaţiile de părinţi se opun acestei iniţiative.
Lucrările, arată ministerul, ar urma să fie criptate cu ajutorul STS. „Se schimbă absolut tot ce înseamnă concursuri, că e vorba despre evaluările naţionale, ca este concurs de directori sau examen de definitivat şi titularizare, propunerea şi hotărârea ministerului a fost ca să se implementeze o evaluare online prin care toate evaluările să fie scanate, iar corectare se va face de evaluatori aleatori. Metodologia spune că această evaluare se poate face şi de acasă. Noi, ca reprezentanţi ai părinţilor, nu suntem de acord cu această evaluare deoarece nu există un cadru instituţional în care se poate face această evaluare”, a explicat vicepreşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi, Eugen Ilea.
Noua schimbare nu îi bucură nici pe elevi, aceştia făcându-şi griji pentru securitatea lucrărilor de la evaluările naţionale. „Ministrul a lansat în Comisia de Dialog Social această propunere interesantă prin care lucrările să fie corectate printr-o aplicaţie online, care să fie făcută cu ajutorul STS. Elevul va primi un cod de bare care îi va secretiza lucrarea. Doresc să cer asigurări că orice măsură de acest gen va fi făcută doar dacă se vor oferi asigurări tuturor candidaţilor de la examenele naţionale că vor exista condiţii maxime de securitate şi că nu va fi periclitată obiectivitatea şi echitatea evaluării”, a declarat preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Alexandru Manda.
Decizia a fost anunţată în cadrul întâlnirii Comisiei de Dialog Social, la Ministerul Educaţiei. Până în acest moment, niciun reprezentant ai ministerului Educaţiei nu a făcut nicio declaraţie pe acest subiect, urmând să fie transmis un comunicat de presă în acest sens.
Probele orale din cadrul examenului de bacalaureat ar putea fi susţinute în luna februarie Ministerul Educaţiei ar putea muta, la iniţiativa reprezentanţilor elevilor, pentru Bacalaureatul anului 2018, probele orale în luna februarie, astfel evitându-se perioda caniculară din timpul verii, iar candidaţii se vor putea pregăti mai bine pentru probele scrise. „Iniţiativa vine în urma sesizărilor primite din cauza caniculei la care au fost supuşi candidaţii, care au dat în acest an examenul de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie. Noi am solicitat, iar ministerul a ţinut cont ca probele de competenţe să fie susţinute în timpul anului şcolar, iar în anul 2018, acestea să fie susţinute în luna februarie, urmând ca în vară să fie organizate probele scrise. Am cerut, de asemenea, ca probele scrise să fie susţinute în perioada 18-22 iunie, deci cu o săptămână mai devreme decât şi-a propus ministerul. Această propunere a survenit multiplelor sesizări pe care le-am primit cu privire la condiţiile la care au fost supuşi candidaţii, condiţii grele pentru nişte elevi, care, pe 35 de grade, au fost nevoiţi să susţină un exemen care le decide soarta”, a declarat preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Alexandru Manda.