Bulgaria şi România vor să construiască un al treilea pod între ele, peste Dunăre

0
395

pod calafatBulgaria şi România iau în calcul construirea unui al doilea pod între oraşele Ruse şi Giurgiu, care ar fi cea de-a treia legătură între Bulgaria şi România, peste Dunăre, au anunţat miercuri reprezentanţi ai celor două state vecine, relatează site-ul agenţiei Novinite.

Reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale din cele două ţări au participat la o reuniune de lucru în Bulgaria. Cele două parţi au ajuns la concluzia că noul pod este imperativ din cauza traficului intens, care s-a dublat în ultimii ani.

Potrivit datelor preliminare, noul pod între Ruse şi Giurgiu va avea aproximativ 3 kilometri şi va fi construit în direcţia oraşului bulgar Marten, la est de podul existent în prezent. Sunt luate în calcul două variante: ca podul să fie exclusiv pentru transportul rutier sau să aibă un rol combinat – transport rutier şi feroviar.