Cartea istoricului şi scriitorului Florian Bichir, „Atentat la Mareşal” (Ed. Rao – 2015), nu este o carte de vacanţă. Este o carte-document, despre o tentativă de suprimare a conducătorului statului, Mareşalul Ion Antonescu, de un comando de şapte legionari, majoritatea basarabeni, pregătiţi în prelabil de NKVD-ul sovietic, cu toţi paraşutaţi în noaptea de 27 spre 28 iulie 1944, într-o zonă accidentată, lângă Olăneşti. Unde se ştia că Ion Antonescu urma să vină la tratament, de regulă însoţit de o mică gardă de protecţie. Florian Bichir recunoaşte că avea cunoştiinţă de eveniment, din relatările altor istorici, dar investigaţiile personale, în documentele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, l-au ajutat să pună, cu rigoare, cap la cap, o serie de detalii relevante. Capturaţi, după răscolirea împrejurimilor localităţii Olăneşti, de jandarmi şi agenţii SSI, din subordinea lui Eugen Cristescu, membrii comandoului, (mai puţin sbl. Al. Miron, care fusese împuşcat de sgm. Pandele Vlăsceanu), sbl. Nicolae Miron, sbl. Teodor Djonat, sbl. Gheracostea Cristu Costache – toţi legionari cu participare efectivă la rebeliunea din ianuarie 1941 – sgm. Pandele Vlăsceanu, sgm. Andrei Vlăsceanu şi Dumitru Buţă – aveau asupra lor armament, explozibil, acte false şi circa trei milioane lei. Grupul fusese compus iniţial din 3 ofiţeri, 2 subofiţeri şi 2 radiotelegrafişti. Misiunea lor era să ia legătura cu membrii mişcării legionare, pentru răsturnarea regimului, după lichidarea fostului mareşal Ion Antonescu, acţiune care urma să fie conjugată cu ofensiva trupelor sovietice. Ancheta iniţială a stabilită că Siguranţa şi Jandarmeria ar fi salvat viaţa conducătorului statului. Pentru respectarea adevărului, autorul conchide că două angajate din staţiunea balneară au contribuit decisiv în salvarea Mareşalului, prin informaţiile preţioase oferite. Care ar fi fost informat de Eugen Cristescu, şeful SSI, şi gen. Pichi Vasiliu, ministru de interne, oameni devotaţi, dar s-a preferat nemediatizarea cazului. Episodul e complex. Legionarii cochetau cu serviciile secrete sovietice, aspect sesizat în timpul rebeliunii, şi evidenţiat în lucrarea „Pe marginea prăpastiei – 21-23 ianuarie 1944”. O scurtă întoarcere în timp. În prima parte a anului 1944, mai precis între 12 aprilie şi 2 iunie, după alte surse decembrie 1943 – ianuarie 1944, a existat un schimb de mesaje între „unele cercuri” din România (evident Mihai Antonescu) şi ruşi, prin „canalul” Stockholm, negociindu-se o ieşire din război. Ruşii au comunicat condiţiile de armistiţiu, respinse de guvernul român, la 15 mai. Ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu, a reluat discuţiile cu ambasadorul rus Alexandra Kolonttai şi se spune că la 31 mai 1944 sovietici ar fi răspuns Aide-memoire-lui românesc, dar negocierile au rămas în acest stadiu. E o întreagă poveste, încă nedesluşită de istorici, cu un răspuns din partea rusă, care a fost identificat în registrul legaţiei de la Stockholm, fără a mai apărea în documentele Ministerului român de externe, de la Bucureşti, unde s-ar fi şters orice urmă. Mărturisirile verbale, lipsite de suport concret, n-au relevanţă. Aşadar, în noaptea de 27 pe 28 iulie 1944, sovieticii au paraşutat lângă Olăneşti un comando, preponderent legionar, format din prizonieri de război, care reuşiseră să fie primiţi la Molotov şi chiar Stalin, în intenţia suprimării Mareşalului Ion Antonescu şi denunţării alianţei militaro-politice cu Germania. Ruşii pregăteau deja marea ofensivă pe aliniamentul Iaşi-Chişinău şi se temeau de rezistenţa lui Ion Antonescu, care spera să obţină o pace favorabilă. A fost nevoie de 23 august ca Ion Antonescu să fie înlăturat de la putere. Toţi paraşutiştii au fost ulterior eliberaţi, şi chiar achitaţi. Cu excepţia lui subofiţerului Pandele Vlăsceanu, care l-a suprimat pe liderul grupului, Nicolae Miron, zădărnicind misiunea, acesta fiind predat NKVD-ului „pentru continuarea cercetărilor”. Paradoxal, printr-o rezoluţie a Parchetului Curţii Marţiale din Craiova, cu numărul 145575 / 16 septembrie 1944, după ce porţile fuseseră larg deschise puhoiului sovietic. De fapt, nu mai exista nicio speranţă de a stăvili valul.
