Cod portocaliu de inundaţii în cinci bazine hidrografice din judeţele Gorj şi Vâlcea

0
389

inundatii-rauriConform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 16:00, se vor produce torenţi, pâraie, viituri rapide cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Gilort — bazin superior amonte S.H. Novaci, Olteţ — bazin superior amonte S.H. Oteteliş, Cerna — bazin superior, Latoriţa şi afluenţii mici din bazinul mijlociu al râului Lotru, Luncavăţ — bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea), informează Agerpres.

Fenomenele periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în bazinele superioare ale râurilor Latoriţa şi Olteţ, atenţionează hidrologii.

Avertizarea a fost transmisă către: Ministerul Apelor şi Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Jiu şi Olt, respectiv Sistemele de Gospodărire a Apelor: Gorj şi Vâlcea.