Dragnea: Impactul pensiilor speciale e de 6 miliarde. Dacă nu intervenim, poate ajunge la 15

0
408

Liderul PSD Liviu Dragnea a susţinut, ieri, că impactul bugetar al pensiilor speciale este în acest moment de 6 miliarde de lei, menţionând că, dacă nu se intervine cu corecţii, se poate ajunge la impact de 15 miliarde în 2 ani. Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a declarat ieri, după şedinţa coaliţiei, că în momentul de faţă este necesară modificarea legii pensiilor speciale deoarece se ajunge la o anomalie în care pensiile devin, prin indexări, mai mari decât salariile.

dragnea-despre-pensiile-„Este o anomalie. Pensiile speciale ajung să fie mai mari decât salariul net pe care îl are salariatul respectiv. Nu există nicăieri un astfel de sistem care să fie sustenabil. Premierul ne-a prezentat un principiu ca pensia să nu poată depăşi salariu. Nu se micşorează nicio pensie, dar rezolvarea e urgentă pentru că altfel impactul pe buget va fi unul care nu va putea fi susţinut şi nu e normal să continuăm cu această anomalie. Sunt pensii mai mari decât salariile”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a precizat că ministrul Muncii a prezentat câteva principii. „Am discutat despre aceste principii, ne-au prezentat mai multe variante, pensiile aflate în plată nu scad. Pensiile care ar avea prin calculul actual o valoare mai mare decât salariul şi să fie indexate cu indicele de inflaţie. Altfel, în 4-5 ani impactul va fi la sume foarte mari”, a declarat şi Liviu Dragnea.

„Riscul foarte mare e că, dacă nu se intervine, impactul bugetar care azi e de 6 miliarde de lei pentru aceste pensii speciale să poată să ajungă la 10 miliarde, la 11 miliarde în 2 ani, poate la 15 miliarde în 2 ani. În ritmul acesta impactul se poate duce la sume foarte mari, blocând şansa statului român să continue creşterea punctului de pensie pentru celelalte milioane de pensionari”, a spus Dragnea.

El a menţionat că au fost agreate politic, în şedinţa coaliţiei PSD-ALDE, trei principii care urmează să fie introduse în OUG ce va modifica Legea pensiilor speciale. „Nu le-am cerut (premierului şi miniştrilor, n.r.) să vină azi cu proiectul de ordonanţă. E o decizie a Guvernului. Am discutat de aceste principii. Sunt mai multe variante posibile. Sunt 3 principii practic: pensii aflate în plată nu scad; pensiile care ar avea prin calculul actual o valoare mai mare decât salariul să nu depăşească salariul şi să fie indexate doar cu indicele de inflaţie”, a spus Dragnea.

El a spus că miniştrii au explicat în şedinţa coaliţiei mecanismul de alocare al acestor pensii speciale, care nu ar mai fi întâlnit în nicio altă ţară. „Ni s-a explicat un mecanism care e destul de ciudat şi nu mai este întâlnit în alte ţări, anume dacă cineva din cadrul acestor categorii de pensionari, iese la pensie cu o pensie care poate ajunge cu 100 şi ceva la sută faţă de salariu, se ajunge şi până la 131%, problema e că în momentul în care un individ a ieşit la pensie cu această pensie specială, cu o valoare X azi, peste 2 ani, peste un an, pensia i se măreşte dacă s-a mărit salariul celui care i-a ocupat locul. Se poate ajunge la creştere de până la 50%, adică 150%. Şi atunci evaluează, au plecat la Guvern ca să finalizeze să pună în articole aceste principii”, a spus Dragnea.