Autocarul de salvat vieţi. Cum poţi dona sânge pe esplanada Teatrului Naţional

0
389

donareCentrul Regional de Transfuzii Sanguine Craiova organizează, timp de aproape o lună de zile, până pe 13 august, o amplă campanie de donare de sânge, dar şi de promovare şi conştientizare a importanţei acestui acţiuni. Autocarul şi personalul medical se vor afla în toată această perioadă pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, în încercarea de a sensibiliza cât mai multă lume în vederea donării de sânge. Ieri, timp de câteva ore, peste 20 de craioveni au donat sânge şi foarte mulţi alţii au solicitat informaţii despre această campanie.

Prin acest tip de campanii se promovează donarea de sânge benevolă, ca gest responsabil, altruist, independent de interese materiale, care contribuie la creşterea siguranţei sistemului transfuzional. Mii de pacienţi din spitalele din România au nevoie de transfuzii de sânge sau de preparate sangvine pentru a supravieţui. „Craiovenii ne vor găsi aici până pe 13 august. Cu câteva zile înainte vom afişa data în care se poate dona şi intervalul orar. În rest, împărţim pliante, stăm de vorbă cu oamenii şi explicăm ce înseamnă donarea de sânge. Am dorit neapărat să facem această campanie pentru  a explica cetăţenilor cât este de important să donăm sânge. Cu toate acestea, de cele mai multe ori ne gândim să donăm sânge doar atunci când cineva drag are nevoie sau când auzim despre o situaţie limită. După ce se confruntă cu o astfel de problemă, abia atunci foarte mulţi oameni devin donatori permanenţi, atunci îşi dau seama cât este de important ca în orice moment să se găsească sânge…”, a explicat Daniel Şelaru, asistent medical în cadrul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Craiova.

Unul din zece pacienţi are nevoie de sânge

donare 2 Unul din zece pacienţi care ajung la spitalele din România are nevoie de sânge sau de produse derivate din sânge. Statistic, România este pe ultimele locuri în ce priveşte donarea benevolă de sânge, iar multe intervenţii chirurgicale din ţară sunt amânate. „Această campanie, această caravan a fost gândită în sprijinul celor care nu au timp să ajungă la Centrul nostru din strada Tabaci dar ar dori să doneze sânge. Sperăm ca mass-media să ne ajute să promovăm acţiunea şi îi rugăm pe cât mai mulţi craioveni să vină la autocarul care salvează vieţi şi să doneze sânge. Cantitatea de sânge donată este foarte mică, cererea este destul de mare şi încercăm să facem tot ce este omenesc posibil să ajutăm pacienţii în nevoie. Până la această oră (n.r. –11.00) s-au prezentat 17 cetăţeni, 10 au donat, 7 s-au oferit şi ei pentru a fi donator, dar nu au corespuns. Dar noi dorim ca până la finele acestei campanii să-i facem pe oameni să conştientizeze cât este de important şi să-i facem să doneze”, a mai spus Daniel Şelaru.

„Nu suntem la prima acţiune…”

donare1Există 4 grupe de sânge şi nu toate sunt compatibile între ele: A, B, AB, 0 (zero). Cu cât grupa de sânge este mai comună, cu atât cererea este mai mare. Cele mai frecvente grupe de sânge sunt 0 şi A. Mai puţin frecventă este grupa B, iar AB este şi mai rară. Fiecare grupă din cele 4 au şi RH Negativ. Grupele cu Rh Negativ sunt extrem de greu de gestionat din cauza faptului că sunt rare la nivelul populaţiei, în general. Se întâmplă, deseori, ca solicitările făcute de spitale să nu poată fi satisfăcute în timp util. „Nu suntem la prima acţiune, autocarul nostru a mai fost instalat şi în alţi ani. Acum am încercat să ne extindem, chiar dorim să mergem şi către alte localităţi din judeţul Dolj, dar după ce facem o campanie amplă de promovare, ca să nu mergem degeaba. Foarte mulţi din cei care se confruntă cu lipsa sângelui, devin donatori fideli, ştiind că au avut nevoie şi nu au găsit sânge la momentul respectiv”, a mai spus reprezentantul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Craiova.

„Singura fabrică a sângelui este organismul”

donare4Donarea de sânge este benefică şi pentru donator. Dacă donezi îţi împrospătezi sângele şi îţi creşti imunitatea. De asemenea, donarea de sânge scade cu 30% riscul de paralizie şi de accident vascular. În urma donării de sânge, rezistenţa ta la traumatisme creşte, astfel că, dacă vei suferi un accident, organismul se va reface mai uşor, fiind deja obişnuit cu pierderea de sânge şi înlocuirea lui. «Singura fabrică a sângelui este organismul fiecăruia. Dintr-o picătură de sânge putem salva până la trei vieţi… aşa este o vorbă. Dacă sângele tău este sănătos, poţi să salvezi chiar şi trei vieţi, pentru că în laboratoare, specialiştii pot să separe următoarele: celule roşii (se folosesc mai ales la intervenţii chirurgicale şi sunt ‘bune’ până la 35 de zile de la recoltare); trombocite (sunt „bune” până la 5 zile de la recoltare şi pot ajuta la tratamentul bolnavilor de cancer şi leucemie); plasmă (congelată, poate fi folosită până la 12 luni şi este cel mai des utilizată în accidente şi traume, arsuri). Atunci pe lângă beneficiul către un primitor este şi beneficiul organismului care donează, se regenerează patologic – vascular, pentru cei care au probleme cu tensiunea, dar nu pentru cei care utilizează tratament şi pentru ei este benefic şi asta pentru că presiunea arterială scade. Sunt beneficii de ordin pulmonar sunt foarte multe cauze care ajută organismul prin donarea de sânge», a completat Daniel Şelaru, asistent medical.

„Unitatea noastră mobilă este o unitate dotată cu tot ceea ce trebuie”

donare5După ce sângele este prelevat, acesta este depozitat în depozitul frigorific de „carantinare” şi apoi testat pentru a vedea dacă este sănătos. Testele obligatorii sunt Ag-Ab, HIV 1, 2, anti HTLV 1, 2, hemoleucograma, grupajul sanguin, Rh-ul, anticorpii iregulari, testul anti HCV, testul AgHBs, testarea pentru lues, ALT. Dacă testele arată că sângele tău este sănătos, acesta şi produsele derivate sunt validate şi apoi distribuite spitalelor. Dacă rezultatele ridică probleme, testele sunt repetate. Dacă rezultatele indică boli, analizele sunt puse la dispoziţia donatorului, iar sângele donat este incinerat. Analizele pot fi repetate la 75 sau 120 de zile. Donatorul cu analize neconforme este înştiinţat că nu poate dona sânge. „Unitatea noastră mobilă este o unitate dotată cu tot ceea ce trebuie şi se poate dona sânge în aceleaşi condiţii ca şi la Centrul Regional. De la predonare la postdonare. Este o unitate mobilă modernă, care asigură toate condiţiile”, a conchis reprezentantul Centrului.

MARGA BULUGEAN şi RADU ILICEANU