Garbine Muguruza Blanco, campioană la Wimbledon

0
428

Jucătoarea spaniolă Garbine Muguruza Blanco, nr. 15 WTA, a câştigat  finala turneului feminin de tenis de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o pe americanca Venus Williams cu 7-5, 6-0, într-o oră şi 17 minute

Garbine Muguruza a avut 14 lovituri câştigătoare şi 11 erori neforţate, în timp ce Venus Williams a reuşit 17 lovituri direct câştigătoare şi a comis 25 de greşeli neprovocate. Este al doilea titlu de Grand Slam cucerit de către jucătoarea spaniolă, după ce s-a impus anul trecut la Roland Garros. Venus Williams a rămas cu cinci trofee la simplu la Wimbledon.

În drum spre finală, Muguruza a învins-o în turul 3 pe românca Sorana Cârstea, scor 6-2, 6-2. Este primul turneu câştigat anul acesta de tenismena iberică.