Brazilia: Fostul preşedinte Lula, condamnat la nouă ani şi jumătate de închisoare

0
410

lulaJudecătorul Sergio Moro l-a condamnat, ieri, pe fostul preşedinte brazilian Luis Ignacio Lula da Silva (71 de ani) la 9 ani şi 6 luni de închisoare pentru spălare de bani şi corupţie. Este o imensă înfrângere pentru „icoana” stângii braziliene care nutrea serioase ambiţii pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor. De asemenea, este pentru prima dată în istoria Braziliei când un fost şef de stat este condamnat pentru corupţie. Aflat la putere între 2003 şi 2010, Lula rămâne deocamdată în libertate şi aşteaptă decizia Tribunalului federal regional din Porto Alegre, care va judeca apelul promovat de avocaţii săi. În opinia judecătorului Sergio Moro, Lula se face vinovat de a fi acceptat 3,7 milioane reali (peste un milion de euro), mai exact un apartament în staţiunea balneară de lângă Sao Paulo, din partea companiei OAS, drept mulţumire pentru intervenţia în atribuirea de contracte cu gigantul petrolier Petrobras, aflat în centrul unui scandal de corupţie sub numele Lava Jato de peste trei ani. Imediat după pronunţarea verdictului, Partidul Muncitorilor (PT), fondat în anii 80, a chemat militanţii săi la manifestări, denunţând condamnarea eminamente politică. În stradă au descins, la Sao Paulo, şi manifestanţii anti Lula. Prin verdictul dat, judecătorul Sergio Moro, considerat un erou de o parte a populaţiei, interzice ex-şefului de stat exercitarea unei funcţii publice, reducându-i şansele de a se prezenta la alegerile prezidenţiale din 2018, pentru care, potrivit unui sondaj Folha, se află bine poziţionat (30 din intenţiile de vot). Speranţele partizanilor lui Lula nu sunt deşarte. Potrivit cotidianului Estadao, tribunalul din Porto Alegre a desfiinţat 38% din deciziile judecătorului Moro, dând achitare în 27% din cazuri sau reducând pedeapsa în 11% din cazuri. Curtea Supremă l-a eliberat în luna mai pe Joao Vaccari Neto, fostul trezorier al PT, mâna dreaptă a lui Lula, o decizie considerată o umilire pentru Sergio Moro. Această condamnare a lui Lula agravează tensiunile politice şi sociale, într-o ţară lovită de o gravă criză politică. Actulalul preşedinte, Michel Temer este el însuşi vizat de grave acuzaţii de corupţie şi ar putea fi destituit înainte de sfârşitul mandatului, ca şi ex-preşedintele Dilma Rousseff, înlocuită anul trecut. Cu o popularitate apropiată de zero el este departe de 80% cât avea preşedintele Lula, atunci când a părăsit puterea.