SUA: un complot al Iranului, dejucat

0
361
Eric Holder

Ministrul american de Justiţie, Eric Holder, a anunţat, marţi seara, punerea sub acuzaţie a doi resortisanţi iranieni, învinuiţi de încercarea de asasinare a ambasadorului Arabiei Saudite la Washington, Abdel al-Jabeir, un consilier al regelui acestei ţări, care a jucat un rol important în apărarea regatului după atentatele de la 11 septembrie 2001. Actul acuzării „evidenţiază un complot ucigaş, condus de facţiuni ale guvernului iranian, pentru asasinarea, cu ajutorul explozibilului, a unui ambasador străin pe teritoriul american”. Acest complet a fost „conceput, organizat şi condus de Iran”, a mai afirmat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă. „SUA se angajează să facă Iranul responsabil de acţiunile sale”. Complotul viza, de asemenea, ambasada israeliană şi ambasada saudită din Argentina. Un apropiat colaborator al preşedintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a respins imediat aceste acuzaţii, invocând „un scenariu fabricat, pentru a distrage atenţia opiniei publice americane de la problemele interne ale ţării”. Cei doi bărbaţi sunt acuzaţi de pregătirea atentatului încă din luna mai a.c. Manssor Arbabsiar (56 ani), care dispune de dublă cetăţenie, americană şi iraniană, a fost arestat la 29 septembrie, pe aeroportul Kenedy, din New York, şi a fost prezentat marţi unui judecător din Manhattan. El riscă închisoarea pe viaţă. A declarat, însă, că va pleda nevinovat. Gholam Shakuri, în schimb, n-a fost, încă, arestat. El este membru al forţelor speciale ale Gardienilor revoluţiei şi este acuzat de susţinerea materială a talibanilor şi a altor organizaţii teroriste, potrivit Washington. Departamentul Trezoreria Statului a anunţat că a reţinut acest nume, alături de cel al lui Hamed Abdollahi, alt înalt reprezentant al Gardienilor revoluţiei, pe lista neagră a persoanelor ale căror eventuale active sunt îngheţate în SUA. Cei doi bărbaţi sunt bănuiţi de „conspiraţie pentru uciderea unui demnitar străin”, prin utilizarea de explozibil, şi „conspiraţie pentru comiterea de acte teroriste internaţionale”. După arestarea sa, Arbabsiar ar fi admis participarea la un complot, potrivit unui comunicat al Ministerului Justiţiei. El s-a mai confesat că a fost „recrutat, plătit şi pregătit de oameni care aparţineau conducerii Gardienilor revoluţiei”. „Deşi se pot citi precum paginile unui scenariu de la Hollywood, impactul ar fi fost real şi numeroase vieţi ar fi fost pierdute”, a declarat Robert Mueller, director al FBI. Contra sumei de 1,5 milioane dolari, atentatul cu bombă urma să se producă „cât mai repede posibil”, într-un restaurant frecventat de ambasador, în conformitate cu convorbirile telefonice din luna octombrie. Dejucarea a fost posibilă întrucât Arbabsiar s-a întâlnit, în mai multe rânduri, cu un informator american, despre care credea că este membru al unui cartel mexican de droguri. El i-a mai spus acestuia că vărul său, „mare general” în armata iraniană, i-a cerut „să găsească pe cineva pentru realizarea asasinatului”. Preşedintele Barack Obama a fost informat, încă din luna iunie, de tentativa realizării unui complot. Dejucarea acestuia constituie un succes important al forţelor de ordine şi serviciilor de informaţii americane, se spune într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate. Iranul şi SUA au rupt relaţiile diplomatice în urmă cu mai bine de 30 de ani, imediat după revoluţia islamică din 1979. Dar tensiunile au crescut mereu în ultimii ani, în special din cauza programului nuclear controversat al Iranului. Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe, republicanul Mike Rogers, informat, de asemenea, la mijlocul verii, a reclamat „măsuri pentru a face cunoscut Iranului că un astfel de comportament este intolerabil”. Republicanii mai estimează că, dacă mai exista vreo îndoială, rolul actual al Iranului ca sponsor al terorismului este ridicat. La rândul său, senatorul democrat Dick Durbin a cerut o amplificare a sancţiunilor, avându-se în vedere faptul că „noi am ştiut mereu că Iranul încurajează terorismul”. Vali Nasr, unul dintre cei mai buni specialişti în chestiunea Iranului, vorbeşte despre o escaladare majoră în politica iraniană. Rămâne întrebarea pentru ce iranienii s-ar lansa împotriva unor persoane, în acest moment. Un mister, spune Vali Nasr. Pentru ce iranienii ar da, împotriva lor, mai multă muniţie americanilor într-un an preelectoral?