Guvernul britanic respinge scrisoarea liderilor din Parlamentul European privind acordul de Brexit

0
404
PARIS, FRANCE - JUNE 13: French President Emmanuel Macron (not seen) and British Prime Minister Theresa May hold a joint press conference after their meeting at the Elysee Palace garden in Paris, France on June 13, 2017. Mustafa Yalcin / Anadolu Agency
PARIS, FRANCE – JUNE 13: French President Emmanuel Macron (not seen) and British Prime Minister Theresa May hold a joint press conference after their meeting at the Elysee Palace garden in Paris, France on June 13, 2017. Mustafa Yalcin / Anadolu Agency

Guvernul britanic a catalogat drept “o distorsiune nefolositoare” scrisoarea comună semnată de liderii celor mai importante patru grupuri din Parlamentul European în legătură cu acordul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. “Poziţia prezentată în Parlamentul European este o distorsiune nefolositoare privind o ofertă despre care mai multe state membre au afirmat că este baza unui acord bun. În mod regretabil, articolul include o serie de inexactităţi care sunt deosebit de nefolositoare şi care pot cauza îngrijorarea inutilă a cetăţenilor din Marea Britanie şi UE”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului Theresei May. Guvernul de la Londra «reafirmă că doreşte un aranjament reciproc care să le permită cetăţenilor UE să continue să trăiască în Marea Britanie aşa cum o fac în prezent, motiv pentru care am anunţat propunerea noastră de a le garanta drepturile prin intermediul unui nou “statut stabilit”». Potrivit propunerii guvernului May, noul statut al cetăţenilor europeni din Marea Britanie “va include accesul la educaţie, asistenţă medicală, beneficii, pensii şi locuinţe sociale, pe aceeaşi bază ca şi cetăţenii britanici, în conformitate cu principiile consacrate ale legislaţiei Marii Britanii”. Negociatorul-şef din partea Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, a avertizat ieri că oferta premierului britanic Theresa May privind drepturile cetăţenilor Uniunii Europene este incompletă şi incorectă. Verhofstadt a subliniat că europenilor din Marea Britanie li se oferă mai puţine drepturi decât britanicilor din UE, iar Blocul comunitar nu va accepta acordul de Brexit dacă oferta nu va fi schimbată. Liderii din Parlamentul European apreciază că europenii şi-ar putea pierde dreptul de a vota în alegerile locale, familiile acestora vor fi vizate de cerinţele privind salariul minim, iar statutul copiilor născuţi după Brexit în Marea Britanie este nesigur. Negocierile privind Brexit trebuie încheiate până la 30 martie 2019, iar UE “nu va susţine extinderea acestui termen, pentru că ar necesita organizarea de alegeri europene în Marea Britanie în 2019, un fapt de neconceput”, a anunţat Guy Verhofstadt.