Rezultatele examenului de bacalaureat, după soluţionarea celor 42.215 contestaţii despuse de candidaţi la probele scrise, vor fi anunţate astăzi, rata de promovare înainte de contestaţii fiind 71,4%. Tinerii care nu au participat sau nu au promovat examenul în prima sesiune mai au o şansă la bacalaureatul din august, scrie News.ro. Tot astăzi, ministerul analizează şi cazul celor doi elevi din judeţul Dâmboviţa ale căror lucrări au fost anulate pe motiv că erau scrisuri diferite.
Cele mai multe contestaţii, adică 15,49%, au fost depuse la proba de Limba şi literatura română, potrivit datelor centralizate la Ministerul Educaţiei Naţionale. În urma evaluării lucrărilor contestate, “nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii”, conform ministerului. Din acest an, nota comisiei de contestaţii este cea finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii. Nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6.
Anul trecut, rata de promovare la bacalaureat a crescut, după contestaţii, de la 66,7% la 68,1%. În 2015, promovabilitatea a fost de 66,41% înainte de rezolvarea contestaţiilor, iar după soluţionarea contestaţiilor a crescut la 67,9%. Rata de promovare la sesiunea iunie – iulie 2015 a bacalaureatului a fost cea mai mare din ultimii cinci ani. Rezultatele înainte de contestaţii, care au fost afişate în 5 iulie, arată că rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele acestui examen este de 71,4%, cu 4,7% peste rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut – 66,7%. Aceasta înseamnă că au promovat 91.754 de absolvenţi dintr-un total de 128.503 de absolvenţi prezenţi. În funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 86.813 candidaţi promovaţi provin din promoţia 2016-2017 (77,8%, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.941 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (29,1%, rată de reuşită). Conform rezultatelor înainte de contestaţii, s-au înregistrat 97 de medii de 10, în creştere faţă de anul trecut, când au fost 56 de medii de 10. Procente de promovare peste 80% s-au înregistrat în judeţele Sibiu (83,73%). Bacău (83,54%), Iaşi (82,91%) şi Cluj (82,75%). Rata de promovare în Capitală este de 74,09%. Judeţele în care ratele de promovare au fost sub 55% sunt Ilfov (42,24%), Giurgiu (50,7%) şi Teleorman (53,95%).
Candidaţii care nu au promovat prima sesiune sau care nu s-au prezentat la bacalaureat mai au o şansă în a doua sesiune, organizată în intervalul 21-31 august.