Conform ISU Dolj, începând de azi, 05.07.2017 şi până pe 07.07.2017, echipa ISU DOLJ participă la cea de-a VI-a ediţie a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat, desfăşurată pe Arena Naţională din Capitală. La acest eveniment se întrec cele mai bune echipaje din 16 Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi câte o echipă din cadrul Facultăţii de Pompieri, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova şi Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeti.