Angela Merkel, în continuare bine plasată în sondaje!

0
395

germaniaLiderul Partidului Social-Democrat german (SPD), Martin Schulz, candidatul formaţiunii sale la funcţia de cancelar, a criticat-o pe rivala sa, actuala şefă a executivului de la Berlin, Angela Merkel, pentru că nu i se opune mai ferm preşedintelui american Donald Trump, transmite DPA. “Cancelarul german trebuie să îndrăznească din când în când să intre în conflict cu preşedintele american. Până acum ea a rămas mereu în abstract”, a afirmat Schulz, într-un interviu pentru Welt am Sonntag, scrie Agerpres. El a afirmat că aceste critici nu o vizează doar pe Merkel, ci şi pe ceilalţi lideri care vor participa la reuniunea G20 de la Hamburg.

Summitul G20 va fi un summit al declaraţiilor neconstrângătoare. Guvernele democratice ar trebui să se întrebe dacă vor să semneze documente de consens minim cu autocraţi. În loc de aceasta, ar trebui să se diferenţieze în ce priveşte protecţia mediului, migraţia şi politica de dezvoltare. Trebuie să-i facem concesii lui Trump, lui Erdogan, lui Putin? Nu”, a mai spus Martin Schulz în interviul pentru Welt am Sonntag. Criticile lui Martin Schulz survin la câteva zile după ce contracandidatul Angelei Merkel s-a lansat într-un alt atac la adresa acesteia. Recent, acesta a acuzat-o pe Merkel de ”aroganţă a puterii” şi de ”atac împotriva democraţiei”. Potrivit celui mai recent sondaj, Angela Merkel are în faţa lui Martin Schulz un avantaj de aproape 15 puncte procentuale (39% pentru Merkel, faţă de 25% pentru Schulz). Martin Schulz este unul dintre criticii fervenţi ai actualului lider de la Casa Albă, Donald Trump.

 

.