Avem primar, ne mai trebuie un viceprimar. Consilierii opoziţiei au ridicat, în plenul de joi, problema numirii celui de-al doilea viceprimar al urbei, legea prevăzând pentru municipii de rang mare, cum este Craiova, două posturi. Alături de Adrian Cosman, prin urmare, mai trebuie să fie desemnată încă o persoană care să îl ajute pe primar să gestioneze problemele oraşului. Răspunsul edilului Mihail Geniou la această chestiune a sunat puţin ironic.
Consilierii PNL au început prin a critica graba cu care se desfăşoară şedinţele CLM. Alesul Marinel Florescu s-a plâns că totul pare că este dat pe repede înainte, când ar trebui să se profite de faptul că toţi cei 27 de consilieri municipali se întrunesc o singură dată pe lună ca să fie dezbătute cât mai multe probleme ale craiovenilor. ”Cu amărăciune constat că şedinţele CLM se transformă, pur şi simplu, într-o aritmetică pură. Numărăm voturi şi atât. Suntem într-o viteză uluitoare, nu ştiu de ce ne grăbim, unde ne grăbim şi care este motivul real. Ne întâlnim o dată pe lună să discutăm problemele unui oraş de 300.000 de locuitori şi ne grăbim să trecem repede la vot, să numărăm voturile de pe partea stângă”, a spus Marinel Florescu, consilier PNL. Interpelarea sa nu a fost, în schimb, comentată în nici un fel, nici pozitiv şi nici negativ.
Opoziţia a dat lipsă un viceprimar
Consilierii opoziţiei au sesizat apoi lipsa celui de-al doilea viceprimar din structura de conducere a primăriei. Nu o dată, ci de două ori, a interpelat alesul local Flavius Sirop autorităţile cu privire la acest aspect. Prima dată, consilierul municipal a ridicat problema la început de şedinţă, când s-a votat ordinea de zi, constatând că lipseşte un astfel de proiect de hotărâre pentru desemnarea viceprimarului. ”Legea prevede doi viceprimari, de ce să lăsăm postul vacant? Poate nu s-a înţeles coaliţia încă pe cine să desemneze şi nu trebuie să sufere cetăţenii Craiovei din lipsa unui viceprimar din cauză că ei nu şi-au pus încă lucrurile în ordine, nici la nivel naţional şi nici la nivel local. Aşa că propun introducerea unui punct peste ordinea de zi, alegerea celuilalt viceprimar”.
Două interpelări pe aceeaşi problemă
Propunerea sa nu a fost luată în seamă şi s-a trecut la vot pe ordinea de zi dinainte stabilită. Sirop a revenit, în schimb, cu întrebarea la punctul destinat întrebărilor şi interpelărilor. Și de această dată, liberalul a invocat cadrul legal, dar şi necesitatea desemnării unui om care să lucreze în interesul craiovenilor. ”Cea mai importantă interpelare pe care vreau să o adresez este când vom alege un viceprimar al Craiovei, când vom avea aparatul complet? Ne aflăm, după un an de guvernare locală PSD, în care s-au schimbat trei primari, iată s-a terminat acum cu o rundă de alegeri, haideţi să completăm aparatul administrativ al primăriei şi să trecem la treabă!”, şi-a îndemnat colegii consilieri Flavius Sirop.
Genoiu, pus pe glume cu liberalii
Venit pe final de şedinţă, când în sală se lăsase deja un val greu de căldură şi toată lumea era pe punctul de plecare, răspunsul primarului Mihai Genoiu a sunat puţin ironic la adresa opoziţiei. „Cu viceprimarul, să înţeleg că faceţi o ofertă ceva? Că văd că insistaţi foarte mult. Eu vă mulţumesc, vă doresc un sfârşit de săptămână răcoros!”, a transmis, de la prezidiu, noul edil al Craiovei, punând punct şedinţei, dar şi discuţiei pe acest subiect. Cel de-al doilea viceprimar al Craiova poate fi desemnat, după cum se ştie, potrivit legii, doar din rândurile celor 27 de consilieri municipali ai acestei legislaturi, care nu au fost înlocuiţi odată cu alegerea noului primar, aceştia urmând să-şi desfăşoare tot mandatul. Propuneri pentru această funcţie poate să facă, în schimb, fiecare partid.
La PSD, lista de candidaţi este mare
În CLM Craiova, PSD şi ALDE au mers împreună până acum, desemnând un candidat comun, în persoana lui Adrian Cosman, membru PSD. Aşa se face că şanse mari sunt, şi de această dată, tot pentru cei din tabăra social-democraţilor. Pe listă, potrivit surselor noastre, sunt mai mulţi candidaţi, membri vechi ai PSD Dolj, dar şi membri mai noi, între care se va decide care va fi cel mai potrivit pentru această funcţie. ”Toţi au muncit pentru partid şi fiecare are şansa lui, dar se va face o analiză şi se va decide”, este principiul pe care social-democraţii sunt pregătiţi să îl aplice în desemnarea persoanei care va sta pe cel de-al doilea fotoliu de viceprimar.
PNL nu îşi doreşte această funcţie
De cealaltă parte, la PNL Craiova, se cunoaşte deja strategia pe care se va merge. Luând în calcul faptul că nu deţin majoritatea şi că propunerea oricum nu ar trece la vot, liberalii au luat decizia de a nu face nici o nominalizare pentru funcţia de viceprimar al Craiovei. ”Avem mulţi oameni foarte bine pregătiţi pentru această funcţie, oricare dintre cei şase consilieri PNL, dar preferăm să nu facem nici o nominalizare. Interpelarea mea din plenul consiliului a avut însă scopul de a urgenta lucrurile, fiindcă nu este bine să mai lăsăm oraşul cu o conducere incompletă”, a declarat consilierul municipal, Flavius Sirop. Conform legii, se vine cu un proiect de hotărâre pentru desemnarea viceprimarului şi, în plenul consiliului, se fac nominalizările care se supun la vot, votul fiind exprimat secret, la cabină.