Pase scurte, pase lungi

0
450

fotbal-1441398367* Locul 20 în Premier League, la sfârşitul sezonului trecut, Sunderland are un nou antrenor: Simon Grayson. Acesta a semnat un contract pe trei ani, având ca obiectiv readucerea echipei în elită. * Antonio Conte, antrenorul campioanei Angliei, formaţia Chelsea, a antamat o discuţie pentru prelungirea contractului, deşi acesta se întinde până în 2019, susţine Telegraph. Coach-ul lui Chelsea ar dori prerogative lărgite în politica sportivă a clubului şi va discuta, cât de curând, cu Roman Abramovici. * Potrivit London Evening Standard, Chelsea l-ar dori, în efectivul său, pe fundaşul lui AS Roma, Kostas Manolas (26 de ani) care a refuzat ofertele venite de la Zenith Sankt Petersburg şi Inter Milano. * Chilianul Alexis Sanchez, aflat la Cupa Confederaţiilor, cu echipa reprezentativă a ţării sale, a spus că ştie unde va evolua în sezonul viitor. Doar atât. * Daily Express susţine că Alvaro Morata ar fi ajuns la o înţelegere cu Manchester United, în privinţa termenilor contractului. Transferul său se duce undeva la 70 de milioane de euro. * Gazzetta dello Sport susţine că Mino Raiola, agentul lui Gianluigi Donnarumma, se va întâlni luni cu conducerea lui AC Milan, pentru o discuţie decisivă în privinţa viitorului portarului italian, care a refuzat o prelungire a contractului cu clubul lombard. Donnarumma (18 ani) este dorit de PSG, deşi „n-a rupt gura târgului” la EURO Under21. * Real Madrid doreşte să înroleze una din revelaţiile Under21, mijlocaşul Dani Ceballos, de la Betis Sevilla. Pe care îl doreşte însă şi FC Barcelona. Ceballos (20 de ani) are o clauză eliberatorie 15 milioane de euro. * Liverpool, după ce l-a achiziţionat pe Mohamed Salah, pentru 40 de milioane de euro, doreşte să-l aducă şi pe Naby Keita (22 de ani) de la RB Leipzig, calificată în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, făcând o ofertă de 70 milioane de euro.