Ziua Internaţională a Dunării, marcată de ABA Jiu

0
357

Dunărea este una dintre cele mai mari bogăţii naturale ale Doljului, bătrânul fluviu fiind aşezat la loc de cinste alături de câmpiile cu pământ roditor cu care judeţul nostru a fost înzestrat de natură. Ieri, autorităţile locale au sărbătorit, alături de alte comunităţi traversate şi ele de apele fluviului, Ziua Internaţională a Dunării, ocazie cu care au scos în evidenţă importanţa covârşitoare a Dunării, dar şi pericolul pe care, uneori, îl reprezintă bătrânul fluviu. În centrul atenţiei a fost proiectul „Danube WATER”, care se implementează împreună cu vecinii bulgari şi care ne pregăteşte împotriva inundaţiilor.

aba jiuÎn ziua de 29 iunie, Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), împreună cu statele dunărene, sărbătoresc Ziua Internaţională a Dunării, sub motto-ul: «Fii activ pentru o Dunăre mai curată!». Cu această ocazie, ieri, la sediul Administraţie Bazinale de Apă Jiu, s-a desfăşurat şedinţa Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre, eveniment care a fost prezidat de vicepreşedintele Comitetului, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Jiu, Marin Talău. Alături de acesta au fost prezenţi reprezentanţi ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Consiliului Judeţean Mehedinţi, Consiliului Judeţean Dolj, Agenţiei Regionale Protecţia Mediului Craiova, DSP Dolj, Inspectoratului Regional Protecţia Consumatorului, Companiei de Apă Oltenia, SECOM  Dr. Tr. Severin,  Complexului Energetic Oltenia, ISU Dolj,  Prefecturii Dolj.

Au fost dezbătute activităţile şi rezultatele obţinute în cadrul proiectului „Managementul integrat al fluviului Dunărea – Danube WATER”, precum şi obiectivele de management pentru îmbunătăţirea stării ecologice a corpurilor de apă desemnate în Bazinul Dunării, în sectorul administrat de către A.B.A. Jiu.

„Danube WATER”, un proiect comun cu vecinii bulgari

aba jiu (1)Proiectul „Danube WATER” este derulat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013, Axa Prioritară 2 „Utilizarea durabilă şi protecţia resurselor naturale şi a mediului şi promovarea unui management eficient al riscului în regiunea transfrontalieră”. Proiectul cuprinde 13 parteneri, opt din România şi cinci din Bulgaria, iar unul din cei opt fiind Administraţia Naţională „Apele Române”. Potrivit autorităţilor, scopul proiectului este creşterea capacităţii de cooperare şi control transfrontalier România – Bulgaria în ceea ce priveşte monitorizarea calităţii factorilor de mediu pe Dunăre şi fundamentarea răspunsului comun la situaţii de urgenţă (secetă, inundaţii, poluări, contaminări) prin: îmbunătăţirea sistemului de monitorizare a apei şi avertismente, diseminarea datelor de mediu pe judeţele de frontieră româno-bulgare; prelucrare şi condiţionare a deşeurilor organice lichide contaminate radioactiv de la centralele nucleare Cernavodǎ şi Kozlodui; monitorizare, prelucrare a datelor şi prognozare cantitatea şi calitatea apei, în conformitate cu standardele Comisiei Europene pentru o mai bună implementare a legislaţiei europene în domeniul apei.

Mai bine pregătiţi împotriva inundaţiilor

aba jiu (2)Obiectivele acestui proiect sunt achiziţia a două nave de supraveghere a calităţii apei, ca instrumente pentru asigurarea unei intervenţii rapide în cazul unei poluări majore cu petrol pe fluviul Dunărea. Fiecare partener este obligat, prin acest proiect, să pună la dispoziţie rezultatele propriilor determinări (fiecare ţară putând să îşi reducă astfel programul de măsurători hidrologice; concordarea metodologiilor de lucru şi de prelucrare a datelor din fiecare ţară). Bugetul proiectului este în sumă de 13.751.025 EURO.

„Cele mai importante acţiuni necesare a fi întreprinse pentru îmbunătăţirea calităţii apelor din bazinul fluviului Dunărea sunt cuprinse în cadrul Planului de management al bazinului fluviului Dunărea, plan elaborat la nivelul Comisiei Internaţionale pentru protecţia fluviului Dunărea, care, la rândul său este alcătuit din planurile naţionale ale ţărilor din bazinul Dunării. Aceste acţiuni trebuie coordonate cu cele cuprinse în Planul de Management al Riscului la Inundaţii, prin care se are în vedere asigurarea condiţiilor pentru dezvoltarea durabilă economică şi socială, în regiunea Dunării. În acest sens, trebuie să depunem eforturi susţinute pentru dezvoltarea şi implementarea proiectelor de îmbunătăţire a calităţii apei şi de apărare împotriva inundaţiilor, finanţate atât din fonduri europene cât şi din bugetul de stat şi bugetele locale. În mod special, trebuie să acordăm prioritate proiectelor finanţate din fonduri europene, astfel încât să beneficiem, în totalitate, de sprijinul pe care ni-l oferă Uniunea Europeană pentru conformare cu directivele specifice”, a ţinut să sublinieze directorul A.B.A Jiu, Marin Talău.

Apele fluviului trebuie protejate

La rândul său, directorul tehnic Mihai Palaşcă a explicat ce se urmăreşte prin Planul de management al bazinului hidrografic: „Pentru îmbunătăţirea calităţii apelor din bazinul Dunării se implementează măsuri şi acţiuni care sunt cuprinse în cadrul Planului de management al bazinului hidrografic internaţional al Fluviului Dunărea, plan elaborat în anul 2009 şi actualizat în anul 2015, fiind o realizare comună a statelor dunărene, în cadrul Comisiei Internaţionale pentru protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR). Măsurile stabilite în acest Plan se adresează presiunilor ce vizează poluarea cu substanţe organice, poluarea cu nutrienţi, poluarea cu substanţe periculoase, precum şi alterările hidromorfologice, măsuri ce vor conduce la atingerea obiectivelor de management stabilite pentru apele de suprafaţă şi subterane din bazinul Dunării”.