Astăzi: Ziua avocatului român

0
1373

avocatInstituită prin hotărâre a Congresului Avocaţilor din anul 1998, în fiecare an la 24 iunie, de sarbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, Ziua Avocatului este un prilej de promovare a valorilor profesiei de avocat şi a rolului fundamental al avocatului pentru stabilitatea statului de drept. Manifestările organizate de Baroul Dolj, timp de două zile, ieri şi astăzi, cu ocazia sărbătorii anuale profesionale a avocaţilor, sunt menite să dezvolte sentimentul de apartenenţă la comunitatea profesională şi să consolideze coeziunea din cadrul baroului.  Completând pleiada de evenimente prilejuite de acest moment marcant, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, prof.univ.dr Ion Turculeanu, a prezentat ieri, în Aula Magna a Curţii Supreme de Casaţie din Roma, lucrarea cu tema “Avocaţii români şi dreptul european”, în cadrul celui de-al XXXI-lea Congres Anual al Uniunii Avocaţilor Europeni.

“Oamenii creează instituţiile”

Scanare 3 Făcând astfel trecerea de la evenimentele culturale şi profesionale organizate cu această ocazie la cele sociale şi sportive, avocaţii din Baroul Dolj vor avea posibilitatea de a se relaxa şi de a sărbători împreună într-un cadru natural şi diferit de rigorile impuse de practica profesiei. Cu aceeaşi ocazie, Baroul Dolj lansează un nou număr al revistei IUSTITIA, cu materialele prezentate în cadrul conferinţei „Independenţa Avocaţilor”, organizate de barou la 6 mai 2017, studii şi cercetări, jurisprudenţă şi alte articole şi informaţii de actualitate pentru avocaţi. De asemenea, Baroul Dolj a lansat cu această ocazie lucrarea „Congresul Avocaţilor din România-Craiova, 1928”,  editată  în colaborare cu Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S.Nicolaescu Plopşor”, cu documente, fotografii şi informaţii referitoare la rolul şi importanţa baroului şi a avocatului în societatea românească de la acea vreme. ”Oamenii creează instituţiile, ca mai apoi acestea să modeleze generaţiile următoare. Aceasta este şi geneza Baroului Dolj, instituţie cu tradiţie care prin aportul adus la întemeierea şi dezvoltarea vieţii publice craiovene se poate susţine că a reprezentat osatura societăţii antebelice şi interbelice…”,  a scris avocatul Lucian Bernd Săuleanu, în prefaţa cărţii, lasate ieri. Despre această monografie, avocatul Săuleanu a  spus că este rodul colabărării instituţionale dintre Baroul Dolj şi Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S Nicolăescu-Plopşor” din Craiova. La eveniment fiind prezent şi prof.univ.dr Cezar Avram, directorul institutului.

„Noi înţelegem să punctăm rolul avocatului”

            Scanare 1 Lucrarea face parte din Colecţia „Istoria Baroului Dolj” inaugurată de Consiliul Baroului Dolj în anul 2015, prin reeditarea Istoriei Baroului Dolj 1864-1928 autor av. G. Mil. Demetrescu, precum şi Istoria Baroului Dolj în documente 1911 – 1957, toate înscriindu-se în efortul de a edita un volum care să acopere perioada de până la zilele noastre. „Baroul Dolj pentru a promova valorile avocaturii a organizat o lansare de carte, dar şi lansarea revistei Baroului. Ziua avocatului nu a fost aleasă întâmplător, fiind şi o mare sărbătoare în calendarul nostru ortodox, motiv pentru care noi înţelegem să punctăm şi astăzi, ca de altfel de fiecare dată, rolul avocatului. Baroul Dolj încearcă să dovedească ceea ce a fost dintotdeauna o instituţie fundamentală în modelarea societăţii la nivel local. În acest an, în luna mai am organizat o conferinţă balcanică şi am adunat 22 de avocaţi şi am dezbătut împreună problema independenţei avocatului. Aşadar, Baroul Dolj încearcă să promoveze valorile nu numai în interior, nu numai în interiorul ţării, ci şi în plan internaţional. Noi ne-am asumat acest rol şi sperăm că anul acesta Baroul Dolj să preia şi conducerea Comisiei din Europa de Est a Federaţiei Barourilor Europene şi  vom marca evenimentul la momentul respectiv… ”, a subliniat av. Lucian Săuleanu.

Un avocat este un tălmaci

             Scanare 2În acelaşi sens al promovării avocatului şi a importanţei independenţei sale, Baroul Dolj a fost în luna mai a acestui an gazda unei serii de manifestări internaţionale de anvergură la care au participat reprezentanţi la cel mai înalt rang ai avocaţilor din Albania, Bulgaria, Germania, Grecia, Luxemburg, Republica Moldova, Polonia, Serbia şi România. „Mâine ( n.r astăzi) este ziua avocatului român, pentru că mai sunt şi alte zile, cum ar fi ziua avocatului european şi în multe state din lume există câte o zi a avocatului şi vreau să fac o mică declaraţie de dragoste faţă de această profesie pe care am îmbrăţişat-o şi eu şi nici la acum, după 20 de ani nu mâam plictisit. Întâlnim mereu sintagma  că avocatura este o profesie nobilă. Niciuna dintre profesiile juridice nu este lipsită de nobleţe, dar atributul acesta este justificat mai ales în ceea ce priveşte profesia de avocat. Avocatura, însă, pe lângă nobleţe este şi cea mai complexă dintre profesiile  juridice. Este şi cea mai dificilă, pentru că un avocat trebuie să fie şi un bun manager, pentru că el îşi conduce afacerea, avocatura fiind şi o profesie, dar şi o afacere. Un avocat este un tălmaci, el traduce nevoile justiţiabilului într-un limbaj juridic şi ca o interfaţă între acel justiţiabil şi destinarul, care poate fi judecătorul sau o altă persoană. Un avocat trebuie să fie şi un psiholog, un înţelept, pentru că ai nevoie şi de foarte mare răbdare ca să ajungi la esenţa problemei. Şi atunci avocatura este profesia care are cele mai multe legături cu alte domenii, cu alte ştiinţe, din acest motiv este cea mai grea, dar şi cea mai frumoasă”, a precizat avocatul Dragoş Nicu, consilier Baroul Dolj.

„Avocatul este un om de cultură”

            Despre monografia lansată ieri, dar şi despre profesia de avocat şi conducerea Baroului Dolj a vorbit în condiţii puţine, elegante şi extrem de frumoase, prof.univ.dr Cezar Avram, directorul Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S Nicolăescu-Plopşor” din Craiova. „Aş începe cu o completare şi anume că avocatul face parte din corpul magistraţilor, avocatul este un om de cultură, în primul rând. Este un om împlinit, care fără cultură, cunoaştere nu şi-ar putea să-şi exercite rolul. Dacă luăm partea politică, un procent foarte mare este cel cu pregătire juridică. Ca să nu mai vorbim de cei care au construit România modernă. Deceniul  al-III-lea  al secolului al IX-lea este începutul de fapt al instituţionalizării şi la noi ale acestei forme intitulată Barou. Îl cunosc de foarte mult timp pe profesorul Săulenu, a fost încă din clasele gimnaziale un consumator de istorie, de literatură, de cunoaştere şi mă surprinde astăzi, că este un creator de istorie…”, a subliniat prof.univ.dr Cezar Avram.

***

Consiliul Baroului Dolj a transmis ieri, cu ocazia organizării unei conferinţe de presă, la sediul Baroului Dolj, tuturor  membrilor baroului şi tuturor avocaţilor din România să se bucure de pasiunea pentru drept şi de asigurarea dreptului la apărare cu demnitate şi competenţă.