Iohannis, înaintea consultărilor de luni de la Cotroceni: Noul premier trebuie să aibă o majoritate parlamentară în spate

0
337

IohannisPreşedintele Klaus Iohannis a declarat  ieri, la Bruxelles, că premierul pe care îl va desemna trebuie să fie “integru, fără probleme penale şi cu o majoritate parlamentară în spate”, evitând să spună din partea cărui partid va fi acesta.

          Preşedintele a fost întrebat din ce partid va fi premierul pe care îl va desemna. Iniţial, Iohannis a răspuns cu o glumă: “Dintre politicienii de la Bucureşti. Aceasta a fost o glumă”. “Voi avea discuţii luni cu toate partidele , după care o să fac o evaluare proprie şi o să vă spun ce opinie am. (…) Vreau să cunosc toate opiniile, după care voi trece la desemnarea unei persoane”, a continuat preşedintele Klaus Iohannis.

          Şeful statului a explicat că premierul pe care îl va numi trebuie să fie integru, fără probleme penale şi cu o majoritate în Parlament. “Premierul trebuie să fie o persoană integră, fără probleme penale, o persoană care mă convinge că are capacitatea să conducă un guvern şi o persoană cu o majoritate parlamentară în spate”, a mai spus Iohannis.

            Iohannis a fost chestionat cu privire la oportunitatea organizării unor alegeri anticipate. Şeful statului a expicat că pentru a se ajunge la acest lucru, trebuie ca ţara să ajungă să treacă printr-o “criză profundă”, pe care nu şi-o doreşte. El a admis însă că este o variată constituţională, care poate fi luată în calcul. “Alegerile anticipate sunt o măsură prevăzută de Constituţie, dar pentru a ajunge la alegeri anticipate trebuie să intrăm mai întâi într-o criză profundă şi nu îmi doresc aşa ceva. Dar, sigur că ele nu vor fi niciodată excluse, însă aici depinde foarte mult de voturile din Parlament. Am văzut că în ţară se fac tot felul de scenarii, tot felul de politicieni îmi dau sfaturi, cum să numesc şi pe cine să numesc. În realitate, aceste lucruri, despre cine are sau nu o majoritate, se stabilesc prin vot. Majoritatea se stabileşte prin vot în Parlament”, a mai spus Iohannis.