La Craiova… Adam Puslojic şi Gheorghe Pârja au lansat trei volume antologice de poezie

0
438

Joi seara, într-o atmosferă caldă, doi buni prieteni, poeţi redutabili, patrioţi adevăraţi, unul din Belgrad şi  celălalt din Maramureş, şi-au dat întâlnire, aici, în inima Olteniei, la Craiova, unde în prezenţa unor invitaţi speciali, au lansat nu unul, ci trei volume excepţionale. Evenimentul s-a desfăşurat în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.  Primul volum se intitulează “Asimetria durerii” şi este o ediţie monumentală a poeziilor scrise în limba română de poetul sârb Adam Puslojic. Acest volum face parte dintr-o trilogie, care a fost deschisă cu volumele “Cânt posibil” şi “Trecerea surâsului” – toate apărute la Editura ProEma. Ediţia reuneşte, în peste 500 de pagini, tot atâtea poeme semnate de marele prieten al limbii române, Adam Puslojic, împletite cu  33 de desene, realizate de maestrul Mircia Dumitrescu. Despre omul Adam Puslojic ne-a vorbit timp de mai multe minute, cu emoţie în glas, dar cu talentul său de orator redutabil, fostul director al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, Emil Boroghină, director al Fundaţiei Shakespeare, precum şi maestrul Tudor Gheorghe, ambii fiind prieteni de suflet ai poetul Adam Puslojic. Iar cartea „fratelui Adam” a fost prezentată de către scriitorul Tudor Nedelcea, dar şi de către poetul Gheorghe Pârja. „Această trilogie pare scrisă cu trei degete, cum fac sârbii crucea şi semnul victoriei. Adam Puslojic este un tip care uimeşte de la vers la vers, de la poem la poem, de la carte la carte…“ a spus poetul maramureşean.

Varianta «asimetria» este o provocare

Adam Puslojic are peste 30 de cărţi proprii şi a tradus alte peste 70 din română în sârbă, din creaţia lui Eminescu, Arghezi, Blaga, dar şi a unor contemporani. În binecunoscuta manieră nonconformistă, autorul însuşi a delectat audienţa cu povestea cărţii sale : “Împreună cu editorul meu actual, pe care eu, l-am denumit Moşu-Sandu (Alexandru Sereş)… şi cu câţiva prieteni ce mi-au mai rămas în România… m-am decis să încercăm un proiect literar numit „Asimetria Durerii”. (…) . Poate vă întrebaţi, de ce am pus acest nume. De ce …Durerea… Normal, este vorba despre viaţă, traiul ei…. Asimetria… de ce nu – simetria? În primul rând, simetria este aici mult mai normală şi …. Dar, intenţia mea merge mai departe. Varianta «asimetria» este o provocare” a spus vibrând, poetul Adam Puslojic.

„Livada cu prieteni”

Prezent, în Bănie, şi profund emoţionat de ospitalitatea prestigioasei instituţii de cultură, care a găzduit evenimentul, poetul şi publicistul  Gheorghe Pârja a lansat într-o interferenţă profundă cu  „fratele său Adam”, două volume de poezie, „Călătoria îngerului prin Nord. Nichita Stănescu în Maramureş” , respectiv, „Livada cu prieteni şi alte împrejurimi”. Ambele au văzut lumina tiparului în colecţia „Vox Septentrionis”, la ProEma, editură europeană redutabilă, imprimerie, cu performanţe poligrafice de standard occidental. Gheorghe Pârja s-a născut la 2 mai 1950, în localitatea Deseşti, judeţul Maramureş. Poet şi publicist a absolvit Facultatea de Ziaristică Bucureşti în 1978. Debut absolut în Luceafărul, 1968. Debut editorial în Caietul debutanţilor, 1977. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Cluj şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Despre publicistul şi poetul Gheorghe Pârja ne-a vorbit directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Dolj, Dan Lupescu. „Inconfundabilul orfevrier maramureşean a evitat cu eleganţă pastişarea cuvântului mai sec, poate chiar distant, „carte” şi a ales, inspirat, titlul atât de viu, „Livada cu prieteni”. Livadă care este totdeauna fie înfloritoare, fie grea de rod. Furat de fervoarea lecturii – pentru că volumul se citeşte realmente pe nerăsuflate, cu încântare – furat şi de precizarea autorului că este vorba de editorialele de luni, publicate „Seismograf”, din cotidianul „Graiul Maramureşului”, răstimp de aproape 15 ani, gândeam, la un moment dat, cu admiraţie, dar şi cu o vagă părere de rău geamănă cu invidia : „Ia uite, ce idee ultra a avut Pârja – să nu se lase furat de patimile, deşertăciunile vieţii poltice şi economico-sociale, găsindu-şi refugiu permanent în lumea creatorilor, a oamenilor de cultură şi spirit ales, personalităţi excepţionale în compania cărora îşi încarcă straşnic bateriile sufleteşti…” …. ” a spus Dan Lupescu.

Gheorghe Pârja laudă mereu obârşia şi casa noastră…

La rândul său, poetul Adam Puslojici ne spune în prefaţa cărţii că Gheorghe Pârja este un meşter de aranjamente, de evocări, de asocieri, aniversări şi serbări, de evenimente valoroase şi fundamentale, de date şi datini. „El ( n.r Gheorghe Pârja) nu uită ce uită lumea obişnuită, el repară unitatea noastră, el înregistrează cu atenţie şi grijă, cu dragoste şi demnitate selectivă. El laudă mereu obârşia şi casa noastră, dar şi memoria umană, integrală, universală. Omul Gheorghe Pârja este şi Adamul din  mine, de glie umană …” a subliniat poetul sârb, Adam Puslojic.

Scriitorul şi traducătorul Adam Puslojic s-a născut la 11 martie 1943, în localitatea Cobişniţa, lângă Negotin, în Serbia. Este absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Belgrad, în 1967. Primele creaţii literare (poezie şi traduceri) le publică în revista belgrădeană “Vidici”.  În 1967 a debutat editorial cu volumul de versuri “Pastoji zemlja” (Există pământ). Poezia sa a fost tradusă în peste 20 de limbi. A tradus cu hărnicie din poezia românească, în primul rând Nichita Stănescu. Puslojic a fost ales membru de onoare al Academiei Române, în 7 februarie 1995. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în cadrul Uniunii Scriitorilor din Serbia conduce sectorul de relaţii internaţionale. În prezent, Adam Puslojic este preşedintele de onoare al Asociaţiei de Creaţie şi Prietenie “Fraţia sârbo-română” de la Belgrad.