Din motive numai de ei ştiute / Craiovenii nu se înghesuie să cumpere locuinţele ANL

0
454

În urmă cu aproape două săptămâni, toţi chiriaşii locuinţelor ANL situate în blocul T1, din cartierul Craioviţa, au primit din partea Primăriei Craiova înştiinţarea că îşi pot exercita dreptul de a cumpăra locuinţele. Preţurile sunt apropiate de valoarea de înlocuire stabilită prin Ordinul nr. 1077 din 29 iulie 2016, emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care a elaborat o valoare de înlocuire de 1.757,88 lei/mp metru inclusiv TVA. Desigur, la achiziţie s-au adăugat cota-parte din spaţiile comune şi din centrala termică, astfel încât preţul a ajuns la aproximativ 470 euro/mp. După o întreagă tevatură cu actele oficiale necesare finalizării procesului de scoatere la vânzare, Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Craiova şi OCPI Dolj s-au pus de acord pentru cele şase scări ale blocului T1. Mai nou, pentru blocurile T2 şi T3 se vor purta, din nou, discuţii interinstituţionale pentru a evita blocajele deja apărute. La ora actuală, la sediul asociaţiei de locatari ANL B1, , doar şase chiriaşi au solicitat adeverinţele cerute de legislaţie pentru a completa dosarul de cumpărare.

anl (1)Pe bulevardul Tineretului au fost date în folosinţă, începând cu anul 2003, trei blocuri de locuinţe ANL pentru tineri. Legislaţia ulterioară a adus noi modificări în materie limitând, în final, durata de închiriere la doar un an de zile, perioadă după care se putea face solicitarea de cumpărare a acestor imobile. Anii au trecut, chiriile iniţial, ce-i drept mici, au explodat. Punctul culminat a venit pe mandatul guvernării Cioloş când, la o garsonieră, chiria depăşea 250 de lei, iar la un apartament cu două camere, 320 de lei. Şi, aceasta, într-o perioadă când salarii au luat-o în jos dramatic.

Hârtiile au venit

         anl 2 Cum în toată ţara, potrivit datelor publicate pe site-ul ANL, majoritatea primăriile ce administrează locuinţele ANL figurează cu tabelele locuinţele scoase la vânzare, primăria Craiova s-a trezit asaltată de notificările chiriaşilor pentru a finaliza cât mai repede scoatere la vânzare a celor trei blocuri din Craioviţa. În urmă cu aproape o jumătate de lună, chiriaşii de aici au primit din partea municipalităţii înştiinţările cu privire la posibilitatea de a deveni proprietari ai imobilelor pe care le deţin acum în baza contractelor de închiriere. Având în vedere că există, deja, şi posibilitatea de a le achiziţiona cu plata în rate, plătite la ghişele de taxe şi impozite ale Primăriei Craiova, s-ar fi crezut că oamenii dau buzna să le cumpere. Numai că, la sediul asociaţiei ce-i deserveşte, doar şase persoane au solicitat şi primit, până acum, adeverinţa conform căreia nu au datorii la întreţinere, act necesar constiutirii dosarului de achiziţie a imobilelor.

          Să reamintim că, într-o altă şedinţă a Consiliului Local al Craiovei, prin Hotărârea nr. 154/2017 s-au aprobat variantele contractelor de vânzare-cumpărare: cu plata integrală – din credite sau din surse proprii – şi cu plata în rate, cu condiţia achitării avansului de 15% din totalul valorii, dar şi a comisionului de vânzare de 1% din valoarea de vânzare, care se cuvine autorităţii publice locale – în calitate de unitate care efectuează vânzarea şi acoperă cheltuielile de promovare, publicitate imobiliară, evidenţă şi vânzare.

          Acum, ceilalţi chiriaşi de la blocurile T2 şi T3, aşteaptă înştiinţările cu acelaşi mesaj. Numai că, deja au apărut unele inadvertenţe, responsabilii din Primărie fiind în discuţii cu cei de la OCPI Dolj pentru remedierea problemelor. Mai mult ca sigur că este o chestiune de câteva zile sau săptămâni, până ce toţi chiriaşii ANL vor fi notificaţi în acest sens.

S-a muncit în echipă

          anl 3Preţurile pe piaţa imobiliară au explodat în ultimele luni. S-a ajuns ca un apartament de 3 camere, cu o suprafaţă utilă de 60 de mp se fie vândut cu 55.000 – 60.000 de euro. Creditele prin programul Prima Casă sunt cele mai căutate, datorită dobânzii mai mici în raport cu creditul de nevoi personale. De la 4,5% la 10% este, totuşi, o diferenţă semnificativă, mai ales când suma împrumutată este foarte mare. În Craiova se construieşte pe unde se mai găseşte cât o palmă de teren liber. P+9 pare să fie regula, adică se merge pe principiul exploatării la maximum a terenurilor construibile.

          Cu toate acestea, se pot naşte mai multe semne de întrebare: fie chiriaşii ANL nu dispun de sumele necesare pentru a achiziţiona locuinţele, fie la unii dintre ei, vârsta mai înaintată şi veniturile personale modice sunt un impediment serios în tentativa de a contracta un împrumut cu banca. Avansul perceput de municipalitate porneşte de la circa 14.000 de lei. Dar, cum tot printr-o hotărâre a Consiliului Local, cea cu nr. 196/2017, s-au fixat chirii şi de zero lei pentru simplul motiv că titularii contractelor de închiriere şi familiile acestora nu mai au un loc de muncă, adică nu pot proba cu acte emise de vreun angajator că au venituri, este evident că posibilitatea de a-şi cumpăra locuinţele devine din ce în ce mai problematică.

genoiu
Mihail Genoiu

          „Eu aş vrea să-i mulţumesc pentru acest puncta în primul şi în primul rând colegului meu Adi Cosman şi Direcţiei de Patrimoniu pentru că, aşa cum ştiţi, voinţa şi dorinţa de a vinde aceste locuinţe a fost dintotdeauna. Ceea ce este o problemă la nivel naţional, este cadastrarea şi intabularea acestor apartamente spre a putea fi vândute, pentru că sunt cheltuieli foarte mari şi eforturi foarte mari. Numai prin munca şi insistenţa lui Adi Cosman împreună cu oamenii din departamentul patrimoniu, cadastriştii de acolo care au făcut aproape în afara programului aceste lucruri având totodată şi alte zeci de lucrări de realizat, nefiind un serviciu specializat în acest sens, s-a putut ajunge în acest stadiu. Sper că nu ne vom opri aici şi în continuare vom putea să mergem mai departe, Adi, şi cu celelalte blocuri şi să nu ne oprim”, a precizat actualul primar Mihail Genoiu, cu puţin timp înaintea votării pe acest punct al ordinii de zi, în data de 27 aprilie a.c.