Global Village aduce la Craiova peste 20 de voluntari internaţionali

0
424

Global Village (2)AIESEC Craiova în parteneriat cu Erasmus Student Network (ESN Craiova) vor organiza duminică, 11 iunie, evenimentul Global Village. Scopul acestuia este de a aduce împreună oameni din diferite ţări şi culturi pentru a sărbători multiculturalitatea şi diversitatea noastră ca cetăţeni ai lumii. La eveniment – care va avea loc în incinta Centrului Comercial Mercur, în intervalul orar 17.00-19.00 – vor fi prezenţi peste 20 de studenţi, din India, Portugalia, Turcia, Rusia, Ucraina, Georgia, Italia, Spania Iordania, Polonia. Tinerii au ajuns în Bănie prin intermediul proiectelor AIESEC „Vocational Education and Training” (VET) şi Erasmus Student Network Craiova.

Global Village (1)„Pe durata evenimentului, voluntarii internaţionali îşi vor prezenta ţara, tradiţiile şi unele dintre preparatele culinare specifice zonei din care vin. Membrii AIESEC vor fi prezenţi tot timpul la eveniment pentru a uşura comunicarea, însă cei pasionaţi de limbi străine pot conversa cu tinerii nativi. Global Village este locul ideal unde orice curios poate să afle numeroase informaţii despre alte ţări sau continente, voluntarii internaţionali fiind persoane prietenoase, amuzante, deschise şi energice”, se menţionează într-un comunicat de presă al organizatorilor.

Potrivit Cristinei Gutue, vicepreşedinte proiecte sociale locale, evenimentul Global Village este organizat „pentru că vrem să aducem mai aproape de craioveni ideea de multiculturalitate, oferindu-le astfel un mediu în care pot cunoaşte tineri din diferite colţuri ale lumii, pot afla obiceiuri şi tradiţii direct de la voluntarii internaţionali”. Accesul la eveniment este liber, participanţii putând afla mai multe informaţii despre proiectele AIESEC, ca şi despre oportunităţile pe care organizaţia internaţională de studenţi le oferă tinerilor.