Tot mai mulţi doljeni, diagnosticaţi cu afecţiuni dermatologice

0
412

Anual, peste 2.000 de doljeni trec pragul Secţiei de Dermatologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, mare parte dintre aceştia pe timpul verii. Medicii spun că au de-a face în perioada estivală cu pacienţi care ajung cu arsuri solare sau boli căpătate din apa de îmbăiere, dar şi cu probleme mai grave, aşa cum ar fi cancerul de piele. Din păcate, unii dintre ei se adresează prea târziu dermatologilor, atunci când boala este deja avansată.    

dermato 1Specialiştii avertizează că expunerea prelungită la soare în sezonul estival, mai ales la orele amiezii, trebuie evitată. Motivul: radiaţiile ultraviolete sunt foarte periculose iar zona însorită a Doljului este una cu atât mai problematică în ceea ce priveşte bolile dermatologice.

Aproximativ 200 de persoane care trec pragul clinicii din cadrul Spitalului Judeţean Craiova sunt diagnosticate cu diverse forme de cancer de piele. La fel de adevărat este însă că, dacă sunt diagnosticate din timp, bolile de piele pot fi tratate. De bază rămâne însă protecţia, în primul rând prin evitarea expunerilor excesive la soare, dar şi prin folosirea cremelor fotoprotectoare, prin limitarea acţiunii altor factori de risc, aşa cum ar fi infecţiile virale, substanţele chimice sau traumatismele mecanice.

Atenţie la aluniţe!

dermatoDe patru ori a crescut în ultimii 30 de ani numărul pacienţilor diagnosticaţi cu cancer de piele. Cauzele sunt diverse, printre  factorii ce contribuie la apariţia acestei afecţiuni numărându-se, pe lângă radiaţiile solare şi stresul, alimentaţia, imunitatea scăzută, bolile metabolice. Mare parte din leziunile diagnosticate sunt însă cauzate de expunerea îndelungată şi neprotejată la soare. Din acest motiv, medicii au evidenţiat necesitatea controlului la medicul dermatolog ori de câte ori o aluniţă se modifică. Cancerul de piele poate fi tratat şi în mare parte poate fi vindecat, doar ca pacienţii să nu neglijeze dezvoltarea acestor leziuni. Mai periculos este melanomul, pentru că, acesta, dezvoltat pe anumite aluniţe, reprezintă o leziune foarte agresivă.

Societatea Română de Dermatologie desfăşoară şi anul acesta mai multe acţiuni de sensibilizare a populaţiei în ceea ce priveşte riscurile expunerii prelungite la soare. La nivelul centrului universitar Craiova, medicii dermatologi organizează mai multe întâlniri cu elevii de la colegiile craiovene pentru a-i informa cu privire la afecţiunile de piele.

Consultaţii gratuite în licee şi la mare

Campania Euromelanoma Day a Societăţii Române de Dermatologie, ajunsă la a XII-a ediţie, este o continuare a campaniilor derulate în anii precedenţi. Astfel, SRD şi-a propus şi în acest an să aducă medicii dermatologi tot mai aproape de pacienţi în lupta împotriva cancerului de piele, aceştia urmând să ofere informaţii şi să acorde consultaţii gratuite populaţiei aflate pe Litoralul Marii Negre, în staţiunile: Mangalia, Neptun şi Jupiter şi elevilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Constanţa, Oradea şi Craiova dar şi în alte instituţii precum fabrici sau companii multinaţionale.

Pe litoral, campania se va desfăşura simultan în cele trei staţiuni menţionate, în perioadele  14-16 iulie, 11-13 august si 18-20 august în intervalele orare 08:00-12:00 şi 15:00-18:30. Astfel, în locurile ce vor fi special amenajate, minimum 12 medici dermatologi din ţară, câte patru în fiecare staţiune, vor oferi consultaţii şi informaţii gratuite pacienţilor, dar şi turiştilor doritori de investigaţii cu rol preventiv.

Se ştie deja că prea mult soare produce cancerul de piele. Motivul este radiaţia ultravioletă din razele solare. Acest tip de cancer este printre cele mai răspândite. Sunt mai multe tipuri de cancer de piele, multe care afectează pielea, dar nu nu se transmit de la piele la alte părţi ale organismului. Un tip de cancer însă, melanomul, este de multe ori mortal.

Campania EuroMelanoma a fost iniţiată la nivel european în 1999. În ţara noastră, în campania derulată în 2016, au fost consultate 2.629 persoane, dintre care 2.322 pe litoral si 307 în şcoli.