Autorul crimei din Rovine, condamnat la 14 ani de puşcărie

0
726


Tânărul de 21 de ani din Pleniţa, Bogdan Nicolae Dosoftei, care a înjunghiat mortal un tânăr de 19 ani, pe strada „Maramureş” din cartierul Rovine, la jumătatea lunii ianuarie, şi a mai rănit altul, tot de 19 ani, a fost condamnat, luni, 29 mai a.c., la o pedeapsă totală de 14 ani de detenţie. Sentinţa a fost pronunţată de magistraţii Tribunalului Dolj, care l-au judecat pe inculpat în procedura simplificată, şi nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

puscarieBogdan Nicolae Dosoftei, doljeanul de 21 de ani care, pe 16 ianuarie a.c., a înjunghiat mortal un tânăr şi a rănit altul, ambii de 19 ani, în cartierul craiovean Rovine, a recunoscut comiterea faptelor în faţa judecătorilor de la Tribunalul Dolj şi a cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Instanţa a admis solicitarea şi luni, 29 mai a.c., a pronunţat sentinţa, tânărul primind o pedeapsă de 14 ani închisoare pentru omor şi lovire şi alte violenţe: „Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 13 ani închisoare la care va adăuga o treime din cealaltă pedeapsa, respectiv 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare”, se arată în hotărârea instanţei. În plus, judecătorii au dispus ca Dosoftei să plătească rudelor celor două victime 50.000 euro daune morale şi aproximativ 65.000 lei despăgubiri materiale (aici fiind incluse şi cheltuielile de spitalizare ale tânărului pe care l-a rănit). Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova, inculpatul fiind menţinut după gratii.

Reamintim că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, autorul participa la o petrecere, în apartamentul 19 din blocul C 31, de pe strada „Maramureş”, din cartierul craiovean Rovine. În timpul petrecerii, unul dintre tineri s-a certat la telefon cu altul, din cauza unei fete, au stabilit să se întâlnească, lucru ce s-a şi întâmplat până la urmă. Cele două găşti de tineri s-au luat la bătaie în apropierea apartamentului unde se desfăşura petrecerea, sărbătoritul şi Bogdan Dosoftei au coborât să-şi ajute prietenii, iar în încăierarea, inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit cu lamă rabatabilă tip briceag în zona toracică pe Grigorie Robert Adrian, în vârstă de 19 ani. Victima a ieşit pe uşa din spate a blocului şi s-a oprit într-o parcare din apropiere, unde a şi decedat.

 Inculpatul a continuat agresiunea şi l-a înţepat cu cuţitul în zona coapsei piciorului drept şi a umărului drept pe Doru Gheorghe Voicu, tot de 19 ani, care a fugit pe strada Maramureş, şi l-a mai lovit cu pumnul în zona feţei pe un alt tânăr. „După comiterea agresiunilor, inculpatul Dosoftei Nicolae Bogdan a revenit în apartament, unde s-a spălat pe mâini de sânge şi a ascuns cuţitul sub pătura de pe patul din sufragerie, unde a fost găsit de organele de anchetă”, au reţinut procurorii în referatul prin care au cerut arestarea preventivă a lui Dosoftei.

Medicii legişti au constatat că „moartea numitului Grigorie Robert Adrian a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne urmare a unei plăgi toracice înjunghiate cu secţionarea venei pulmonare drepte”. La audiere, în faţa anchetatorilor, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat şi a susţinut că a lovit cu cuţitul la întâmplare, în timp ce era lovit de persoana vătămată şi victimă. Bogdan Dosoftei a fost reţinut pentru 24 de ore, pe 16 ianuarie, seara, fiind introdus în arestul IPJ Dolj, iar pe 17 ianuarie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, de atunci fiind în spatele gratiilor.