FC Barcelona: „O furnică” succede lui Luis Enrique

0
395

Ernesto-ValverdeBarcelona a găsit succesor pentru antrenorul Luis Enrique, în persoana lui Ernesto Valverde, supranumit „furnică” („Txingurri”, în bască), fost jucător „blaugrana” (1988-1990, pe mandatul lui Johan Cruyff), tehnician reputat în Spania. Născut la Estramadura (sud-vestul Spaniei), sosit de mic în Ţara Bascilor, Ernesto Valverde nu a fost star la Barca, precum Pep Guardiola sau Luis Enrique. A fost, însă, un atacant „de buzunar”, efemer internaţional (doar o selecţie), poreclit „Txingurri” de fostul selecţioner spaniol Javier Clemente, din cauza taliei. Preşedintele clubului catalan, Josep Maria Bartomeu, îl consideră „un antrenor competent, cu cunoştinţe tehnice şi tactice, dar şi bună experienţă”. A semnat pentru două sezoane, cu opţiune pentru al treilea. Cu el se deschide o nouă eră la clubul catalan. După ce a trecut pe la Bilbao, Valencia, Villareal, Olimpiakos Pireu sau Espagnol, succede acum lui Luis Enrique, care a adus nouă trofee din 13 posibile, în trei sezoane. Caracter puternic, în vârstă de 55 de ani, Valverde va trebui să domine un vestiar, care cuprinde pe Lionel Messi, Luis Suarez, Gerard Pique, Andreas Iniesta şi ceilalţi. La Bilbao, unde jucătorii sunt fie născuţi, fie formaţi  în Ţara Bascilor, în cele două mandate (2003-2005 şi 2013-2017), a calificat o dată echipa în Liga Campionilor şi de trei ori în Europa League. Palmaresul său de antrenor cuprinde trei titluri de campion în Grecia, o finală de Cupă UEFA în 2007 şi o Super Cupă a Spaniei, în 2015, cu FC Barcelona (1-1, 4-0). Aşadar, „o furnică” în fruntea Barcelonei, şi morala fabulei o ştim.