Trei jurnalişti îşi lansează cărţile la Bookfest

0
335

cartiÎn cele cinci zile ale Salonului, ziarişti şi oameni politici îşi vor prezenta cărţile la Bookfest. Realizatorul emisiunii Starea Naţiei, Dragoş Pătraru, va lansa cartea “Unde nu-i cap, vai de popoare”, apărută la editura Litera. Ramona Ursu revine în atenţia publicului cu o carte consacrată protestelor din luna februarie din România intitulată “Noaptea ca hoţii”, apărută la editura Humanitas.

Emilia Șercan, cunoscută pentru anchetele referitoare la plagiatele de care au fost acuzaţi unii dintre cei mai importanţi lideri e surpă fundamentele unei naţii”, apărut tot la editura Humanitas.

Procurorul general Augustin Lazăr îşi va lansa astăzi, de la ora 17.00, la Scena Arena, pavilion C1, volumul „Conflictul de interese Teorie şi jurisprudenţă. Studii de drept comparat”, editura a II-a revăzută şi adăugită”, apărut la editura Universul Juridic.

Fostul vicepremier Vasile Dâncu va fi, la rândul său, protagonistul lansării celui mai recent volum, „Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă”, publicat de editura Școala Ardeleană.