Sebastian Ghiţă se opune extrădării în România, argumentând că este persecutat politic

0
348

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat ieri, în cursul audierilor la o instanţă judiciară din Belgrad, că se opune extrădării în România, argumentând că este persecutat politic, avocatul românului cerând blocarea procedurii de extrădare şi transferul în arest la domiciliu, relatează Tanjug.

ghitaMinisterul Justiţiei din Serbia a transmis, într-un răspuns pentru agenţia MEDIAFAX, că instituţia va decide dacă Sebastian Ghiţă va fi sau nu extrădat, după ce o instanţă din Belgrad, unde fostul deputat a fost audiat ieri, va stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru aducerea sa în România. “Potrivit Convenţiei Europene de Extrădare, Curtea Supremă va decide dacă sunt îndeplinite toate condiţiile. După decizia Curţii, Ministerul Justiţiei va avea ultimul cuvânt în ceea ce priveşte extrădarea lui Sebastian Ghiţă”, se arată în răspunsul dat de Ministerul sârb al Justiţiei, agenţiei MEDIAFAX.

         În ceea ce priveşte cauzele din ţară în care este implicat fostul deputat, acesta va fi audiat luni prin videoconferinţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul “Ponta-Blair”. Audierea a fost amânată pentru că Sebastian Ghiţă a cerut să fie prezent avocatul ales din Serbia, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Fostul deputat ar fi trebui să fie audiat joi, prin videoconferinţă, procedura fiind amânată pentru luni pentru că nu era asistat de avocatul ales din Serbia.

         Procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă pentru Sebastian Ghiţă în dosarul “Ponta–Blair”, în care fostul deputat este acuzat de spălare de bani, avocatul acestuia precizând, săptămâna trecută, că Ghiţă vrea să participe activ la proces. În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi, la Belgrad, pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost cerute, până acum, cinci mandate de arestare preventivă în lipsă, instanţele din România dispunând arestarea în două cauze.