Roşiile autohtone au ajuns în Piaţa Chiriac

0
551

rosiiCraiovenii îşi pot procura tomate cultivate ecologic de producătorii doljeni. Desfacerea se realizează prin singura piaţă en-gross a municipiului: Chiriac. Preţul a coborât sub 10 lei/kg şi, pe măsură ce stocurile vor creşte, se aşteaptă ca nivelul acestuia să echivaleze cu cel din import, de aproximativ 5-6 lei/kg. Dată fiind această situaţie devine evident că, de la producători, tomatele sunt ridicate pe bani puţini, ce nu pot acoperi cheltuielile de înfiinţare a culturilor în spaţii protejate. Filierele samsarilor s-au adaptat din mers, ajungând chiar în locurile de producţie şi ridicând de acolo marfa. Mai mult, se mai interpun alţi intermediari, respectiv cei care ocupă tarabele, astfel că, de la ţăranul producător şi consumatorul final, preţul roşiilor cunoaşte majorări nejustificate.

  Programul de sprijin pentru tomate cultivate în sere sau solarii a prins destul de bine şi în Dolj. Şi nu puţini au fost producătorii care s-au înscris pentru a beneficia de o sumă consistentă. Reamintim că valoarea sprijinului financiar acordat beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an, sumă ce reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, pentru o suprafaţă de 1.000 mp. Programul se desfăşoară pe o perioadă de 8 ani.

Mai-marii ţării, la pas prin comunele cu renume legumicol

  Pentru că acest program naţional a pornit cu multă determinare din partea conducerii MADR, mai ales că angajaţii din teritoriu ai Direcţiilor pentru Agricultură erau obligaţi să trimită zilnic un raport asupra situaţiei celor înscrişi în program, nu au lipsit nici întâlnirile din legumicultori, pe de o parte, şi ministrul Petre Daea şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, pe de alta. Acesta din urmă, în vizita de luni, din judeţul Olt, localitatea Cilieni, a lăsat să se înţeleagă că producătorii veritabili nu au acces pe pieţe din cauza reţelelor de samsari.

 rosii 2 „Roşiile ajung în piaţă, numai că nu ajung direct şi trebuie să recunoaştem că n-a fost timp suficient ca, într-o lună, două, trei, să se poată distruge aceste reţele mafiote. Sunt reţele mafiote, cu bani mulţi investiţi, cu protecţie din partea unor membri ai unor instituţii. Nu-i ştim, dar nu se putea fără protecţie. Este şi o reţea românească. Oamenii merg cu roşia, n-au loc în pieţe şi se joacă cu ei. Ţi-o iau, dar nu-ţi dau factură. Iar legumicultorii sunt puşi în faţa a două opţiuni: să stea cu tone de roşii să se strice şi să aştepte o factură care nu mai vine pentru că, deocamdată, statul încă nu este pregătit să dea această bătălie, în această perioadă, ci abia la toamnă sau la sfârşitul anului, sau să le dea şi să aştepte mai târziu, când va scădea preţul, când angrosiştii sunt dispuşi să le dea facturi. Aşa se joacă cu ei de mult”, a spus Liviu Dragnea.

În piaţa Chiriac, roşiile sunt şi la a doua mână

  Pe raza municipiului Craiova, comerţul cu legume şi fructe în sistem en-gross se desfăşoară doar prin Piaţa Chiriac. Cum locurile de desfacere sunt limitate şi pentru ele s-a licitat demult, iar numărul legumicultorilor ce s-au înscris în Programul tomate a crescut considerabil, este evident că nu aceşti producători ne pun roşiile în sacoşă.

  Mai mult, reţele de samsari s-au organizat printr-o diviziune a muncii eficientă. Cei care vând nu se mai deplasează prin Dolj sau alte judeţe limitrofe pentru a-şi procura marfa, ci lasă această corvoadă în sarcina altor, ce dispun de autovehicule de tonaj suficient de mare, încât un singur drum prin câteva comune să merite efortul. S-a ajuns într-acolo încât tomatele să fie cumpărate, acum, din faţa solariilor. Cum la negocieri samsarii sunt maeştri dovediţi, e clar cine iese în câştig din această tranzacţie. Despre acte fiscale, mai puţin poate fi cazul, existând riscul ca producătorii să nu poată dovedi, ulterior, în faţa angajaţilor Direcţiei pentru Agricultură, că marfa lor a fost vândută pentru consum, accesând astfel sumele avansate de MADR.

 rosii 1 Cu preţuri de desfacere ce oscilează în jurul a 8 lei/kg, roşiile ecologice din Dolj trec, aşadar, printr-un lanţ de intermediari până să ajungă la consumatorul final. Situaţia este cunoscută foarte bine de autorităţile din Craiova, de la angajaţii Direcţiei pentru Agricultură, până la alte organe responsabile cu respectarea legalităţii în activităţile de comerţ. Aşadar, ceea se spune preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este conform realităţii. Numai că de lamentări suntem saturaţi. Iar a-i tot sfătui pe producătorii agricoli să-şi unească forţele în cooperative agricole, deşi este un mod normal în statele dezvoltate ale UE de a face agricultură performantă, nu este o măsură eficientă, atâta timp cât reţelele de intermediari în comerţul agricol sunt bine implantate. Or, a le destructura presupune concursul mai multor instituţii, dar mai ales o voinţă clară.

Suntem sfătuiţi să nu cumpărăm roşii din import

  Prin toate pieţele craiovene, roşiile de import din Grecia se comercializează cu 5-6 lei kilogramul. Aceleaşi preţuri sunt practicate şi de supermarketuri. Revânzătorii se plâng că, nici la un asemenea preţ, acestea „nu pleacă” aşa uşor de pe tarabe, cum s-ar fi aşteptat. Deşi sunt mai căutate de consumatori, pentru că au un aspect comercial mai bun decât cele de producţie internă.

  „Nu se înţeleg (n.r. – samsarii) cu legumicultorii români, au roşia din import şi zic că românii acceptă, se păcălesc, pentru că este o roşie frumoasă, sclipeşte, este spălată, dată cu parfum şi cu luciu, eventual. Când o tai acasă, este carton. Ţine şi de noi, cei care cumpărăm, suntem români şi vrem să le dăm copiilor mâncare sănătoasă”, a mai comentat Liviu Dragnea, în comuna Cilieni, judeţul Olt. Până la educarea cumpărătorilor, ar fi fost mai bine ca autorităţile să se implice pe toate paliere de competenţe în a-i sprijini pe producătorii interni să reuşească să-şi vândă marfa. Poate că va veni şi vremea asta.