„Porţi deschise” la Liceul CFR

0
728

Ieri, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Craiova a avut loc „Ziua Porţilor Deschise”. Conducerea instituţiei de învăţământ şi-a prezentat oferta educaţională pentru anul şcolar următor, iar întreaga manifestare a avut parte şi de momente artistice, prezentate de elevii şcolii. Unul dintre profesorii de marcă ai liceului a ţinut să împărtăşească din experienţa sa şi, chiar dacă este pensionar, va rămâne lângă cadrele didactice şi copiii de la CFR, fiindu-i aprobată prezenţa la cursuri de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj.

cfrIeri, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Craiova a organizat „Ziua Porţilor Deschise”. Reprezentanţi din unităţi gimnaziale din Craiova şi din judeţ au venit să ia contact cu ceea ce pune la dispoziţie, prin ofertă educaţională, Liceul CFR, aşa cum este cunoscut de zeci de ani. Elevii, îndrumaţi de cadrele didactice din unitatea de învăţământ, au ţinut să marcheze momentul prin susţinerea unui program de dansuri populare şi o expoziţie de modă. Nu a lipsit  un concert susţinut de corul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova. Asistenţa a aplaudat momentele de pe scena improvizată în holul de intrare de la CFR.

«Mă bucur că am ocazia de a prezenta paleta noastră de oferte educaţionale şi le mulţumesc tuturor colegilor mei, copiilor şi, nu în ultimul rând, părinţilor. Ne prezentăm în faţa tuturor cu o dotare de excepţie, laboratoare bine puse la punct şi echipate, cu tehnologie modernă, accesată, în anii trecuţi, pe fonduri PHARE, şi avem peste 1.000 de elevi înscrişi în procesul de învăţământ, de la cursuri de zi, profesionale, serale până la post-liceale. Am fost printre primii care am avut un parteneriat cu o societate comercială, prin care am şcolarizat elevi, iar de anul viitor vrem să intrăm şi pe învăţământul „dual”, deoarece avem tot ceea ce trebuie, de la cantină, spaţii de cazare până la, aşa cum am mai spus dotări», a precizat prof. Cristian Pătraşcu, director al Liceului Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Craiova.

Un profesor eminent, cu realizări şi dorinţe

florescu
Marcel Alexandru Florescu

Unul dintre profesorii mai vechi ai liceului, cu anvergură naţională, aflat la vârsta pensionării, dar care va mai lucra în sistem, fiindu-i aprobată prezenţa la post, ni s-a destăinuit. Ca o simplă prezentare, a fost cel care l-a îndrumat, la început, pe  Louis Funar, unul dintre cei mai mari matematicieni pe care i-a dat Craiova, şi a fost în echipa ministerială de elaborare a primului proiect de Lege a educaţiei. Numele său este  Marcel Alexandru Florescu şi are o carieră de 42 de ani în spate, de la profesor simplu, până la director de şcoală şi membru în echipa ministerială.

„Am de aici, de la CFR, foarte multe amintiri. Imediat după 1989, am obţinut titularizarea, dar, ocupând şi alte funcţii, am ajuns în urmă cu 10-15 ani în acest loc. Sunt foarte multe momente plăcute, de care îmi aduc aminte cu plăcere. La început a fost foarte greu şi ştiţi cum este, matematica este o disciplinădificilă, dar de care, după terminarea studiilor liceale, oamenii îşi dau seama cât este de necesară. Sigur, fiind un liceu tehnologic, este mai greu, dar, dacă ai aplecare şi, aşa cum am mai spus, ai calităţi psiho-pedagogice, poţi face lucruri minunate cu elevii. Totul este să ştii cum să vorbeşti cu tinerii. Până la urmă, este o plăcere să munceşti cu copiii”, a menţionat prof. Alexandru Florescu .

Foarte volubil, dezinhibat, dovada calităţii sale înalte de dascăl, acesta ne-a spus şi ceva din activitatea sa: «Am început, în urmă cu 42 de ani, ca tânăr profesor. Atunci, la Şcoala nr.12, actuala Şcoală Gimnazială „Decebal” , am făcut pregătire suplimentară cu cel care avea să devină marele matematician Louis Funar. În acei ani, făceam ore în plus cu domnul prof. univ. dr. Dumitru Buşneag, fost decan al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Craiova. Ţin minte că, imediat după 1989, am fost inspector, am reuşit să aducem, prin donaţii, calculatoare, dar foarte puţine, aşa că s-a luat iniţiativa înfiinţării unui liceu de informatică, actualul „Odobleja”, deoarece era mare cerere din partea elevilor. Am fost în prima echipă de realizare a unei Legi a educaţiei şi unele s-au realizat, dar altele mai au de aşteptat».

Întrebat ce îşi doreşte cel mai mult, a răspuns fără ezitare: „Vreau ca toţi tinerii să se întoarcă în România. Am şi eu fata în Franţa şi aş dori să vină în România. Este, poate, lucrul care mă doare cel mai mult”.