Manuel Valls vrea să candideze din partea formaţiunii lui Macron, En Marche!, la alegerile parlamentare

0
410

vallsManuel Valls, fost premier al Franţei, membru al Partidului Socialist, vrea să candideze din partea formaţiunii preşedintelui ales Emmanuel Macron, organizaţia civică En Marche!, la alegerile parlamentare din iunie. “Voi fi un candidat din partea majorităţii preşedintelui şi vreau să fac parte din organizaţia sa, En Marche!”, a spus Valls pentru postul de radio RTL. Nu există deocamdată informaţii potrivit cărora Manuel Valls ar putea fi acceptat drept candidat de către formaţiunea lui Emmanuel Macron. Noul preşedinte al Franţei a subliniat, după câştigarea alegerilor, că va lucra pentru formarea unei majorităţi în camera inferioară a Parlamentului. Numele celor 577 de candidaţi ai formaţiunii social-liberale “En Marche!” urmează să fie anunţate în cursul zilei de joi. Manuel Valls, în vârstă de 54 de ani, a fost premierul Franţei între 2014 şi 2016, precum şi ministru de Interne între 2012 şi 2014. Valls a candidat pentru Partidul Socialist la alegerile prezidenţiale primare, dar a pierdut nominalizarea în faţa lui Benoit Hamon. Emmanuel Macron a lansat luni un apel în vederea mobilizării electoratului pentru alegerile parlamentare programate pe 11 şi 18 iunie. Secretarul general al organizaţiei civice En Marche!, Richard Ferrand, a anunţat că mişcarea politică îşi va schimba numele în “En Marche la République” (“Republica în mişcare”), pentru a se poziţiona mai bine ca un partid tradiţional. Chiar dacă şi-a recunoscut înfrângerea în scrutinul prezidenţial, Marine Le Pen, candidatul formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, a observat rezultatul “istoric” înregistrat de partidul său şi a cerut, în perspectiva scrutinului legislativ, reformarea mişcării politice “patriotice” pentru a fi “la înălţimea acestei oportunităţi istorice”.