Cartierul de locuinţe, deocamdată în cărţi

0
395

Misteriosul investitor, care ar urma să preia şantierul de locuinţe de pe strada Caracal de la constructorul Shandong Ningjiiang, este aşteptat, în continuare la Craiova. Demersurile ar fi întârziate, se pare, după ce partea chineză ar fi avut o problemă cu viza de intrare în ţară.

 cartier chinezesc (2)Pe măsură ce se apropie termenul de 31 mai, când expiră contractul primului constructor chinez, Shandong Ningjiiang, cu Primăria Craiova, se pune din ce în ce mai intens problema preluării firmei care a început lucrările pe şantier de către o altă societate de construcţii din China. Corneliu Stănescu, reprezentantul părţii chineze, a declarat ieri că nu este în discuţie abandonarea proiectului imobiliar de la Craiova, doar că perfectarea actelor este puţin întârziată în acest moment. „Se lucrează intens la documente şi aşteptăm, din zi în zi, să ne comunice şi nouă ceva. Oricum, trebuie să vină”, a spus Corneliu Stănescu.

Probleme cu vizele

Societatea din China a făcut demersurile legale pentru a veni la Craiova, dar ar fi întâmpinat probleme cu viza de intrare în ţară. Potrivit lui Corneliu Stănescu, acest impediment a fost depăşit, chinezilor fiindu-le trimise deja noi invitaţii ca să poată ajunge la Craiova. „Au avut probleme cu vizele şi a fost nevoie să li se facă alte invitaţii. Sunt nişte proceduri care par minore, dar care atârnă greu pentru că necesită timp. Aşteptăm din moment în moment ca ei să vină aici, dar şi să transmită cum s-au finalizat documentele”, a mai spus Corneliu Stănescu, care a reprezentat şi prima firmă chineză, Shandong Ninjiang, în Bănie.

„Procedurile sunt pe final”

 cartier chinezesc (1)În ciuda acestor probleme organizatorice, continuarea lucrărilor la blocurile de pe Caracal este un proiect viabil, dau asigurări chinezii. „Categoric, constructorii din China nu au renunţat la acest proiect. Se fac documente în permanenţă, au proceduri multe de făcut, dar sunt pe final. Se face tot posibilul să se respecte termenul de 31 mai”, a mai spus Corneliu Stănescu. Dacă pe data de 31 mai, constructorul Shandong Ninjiang, care este titularul contractului de concesiune pe teren, nu prezintă garanţia că dispune de banii necesari pentru terminarea locuinţelor, înţelegerea cu Primăria Craiova cade, iar amplasamentul revine municipalităţii, cu tot cu construcţiile pe care chinezii au apucat să le ridice până acum.

8 milioane de euro, bani investiţi în fundaţii

cartier chinezesc (3)Cartierul de locuinţe a început în martie 2014. În prezenţa fostului premier Victor Ponta şi a autorităţilor locale, constructorul chinez Shandong Ninjiang a turnat piatra de temelie a primelor blocuri, dându-se startul la 21 din cele 23 de blocuri cu zece etaje, câte sunt proiectate să se construiască în tot cartierul. La cel mai avansat bloc, structura a ajuns până la etajul doi, iar cel mai puţin avansat a fost turnată şapa de egalizare. Construcţiile care s-au făcut pe şantier, până acum, sunt estimate la aproximativ 8 milioane de euro, bani pe care partea chineză i-ar pierde definitiv în cazul în care s-ar rezilia contractul de concesiune.

Terenul, preluat cu destinaţie specială

Primăria Craiova preluat, prin protocol, de la MApN, un teren de 6,5 hectare al unei foste unităţi militare, l-a dezafectat şi l-a concesionat dezvoltatorului chinez cu obligaţia de a ridica blocurile. Dacă, totuşi, înţelegerea cu investitorii chinezi nu se materializează până la 31 mai, autorităţile locale vor fi nevoite să continue singure proiectul, altfel pierd, la rândul lor, amplasamentul care i-a fost cedat cu destinaţie specială pentru construcţia de locuinţe. Într-o şedinţă a CLM Craiova, consilierii opoziţiei propuseseră să fie lotizat tot şantierul şi scos din nou la licitaţie, dar pe porţiuni mai mici pentru ca firmele din Craiova să poată să ducă o astfel de lucrare. Răspunsul autorităţilor a fost că se aşteaptă mai întâi decizia finală a partenerului din China.

Oficial, sunt cereri pentru toate locuinţele

cartier chinezescCele 1.800 de locuinţe, care se vor vinde la cheie la un preţ de 400 euro pe metru pătrat, a făcut parte din oferta electorală a fostului primar Olguţa Vasilescu. Pe mandatul său, s-au făcut demersurile de preluare a terenului şi de găsirea a constructorului. Proiectul s-a împotmolit, după cum se ştie, din pricina faptului că firma de construcţii nu a mai dispus de finanţe pentru a-şi plăti subcontractorii. În cele din urmă, firma Shandong Ninjiang şi-a achitat obligaţiile, dar nu a mai putut să angajeze lucrări noi şi şantierul a fost oprit. Cartierul se impune să fie terminat întrucât, în acest moment, sunt înregistrate 2.028 de cereri pentru o locuinţă, dintre care 135 de cereri care aparţin angajaţilor MApN, potrivit autorităţilor locale.