Fotbalul, ţintă a actelor – tot mai diverse – de violenţă!

0
449

1Poliţia germană a calificat atacul grav cu explozibil, de marţi seara, asupra autocarului clubului Borussia Dortmund, în care se aflau jucătorii plecaţi de la hotel, spre stadionul „Signal Iduna Park”, în vederea disputării turului sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, ca unul dintre actele de violenţă. În cursul zilei de ieri, investigaţiile declanşate nu permiteau acreditarea originii teroriste a atacului, menţionau surse ale serviciilor de securitate, apropiate agenţiei de presă DPA. Poliţia s-a limitat, în temeiul datelor de care dispunea, la „etichetarea” unui grav atac cu explozibil. Şi media germană, după aceasta şi alte publicaţii europene, a lansat numeroase ipoteze, una dintre ele fiind posibila declanşare de la distanţă a explozibilului, responsabilitatea putând fi atribuită… huliganilor. „Atacul a vizat direct autocarul echipei”, a declara Gregor Lange, şeful poliţiei locale, în cursul unei conferinţe de presă. Pe de altă parte pachetul local a dezvăluit găsirea unei scrisori, la locul exploziei, a cărei autenticitate era în curs de verificare, fără a se oferi alte detalii privind conţinutul. O anchetă pentru tentativă de omucidere a fost deschisă de parchet, dar se caută motivele reale, aparent nu uşor de găsit. În Germania anul acesta sunt prevăzute alegeri parlamentare şi marele reproş, care apasă pe umerii actualului cancelar, Angela Merkel, este primirea imigranţilor în număr de peste un milion, începând cu 2015. Dacă se dovedeşte că atacul este eminamente terorist, lovitura este năpraznică pentru cancelarul actual. Din acest motiv, atenţia este maximă în privinţa terminologiei uzitate. Un al doilea text difuzat pe reţeaua internet, a ajuns la agenţia germană de presă DPA. Emanaţie a unui grup anti-fascist, mesajul precizează că autorii au vrut să atace autocarul Borussiei Dortmund, din cauza complezenţei conducerii clubului faţă de suporterii extremei-drepte, neo-nazişti sau rasişti. Atacul, arată textul, ar fi fost simbolic, fără a se intenţiona periclitarea vieţii jucătorilor. „Bild”  a afirmat, ieri, că anchetatorii căutau o maşină înregistrată în străinătate. În cursul exploziilor, trei la număr, mai multe geamuri ale autocarului s-au spart, rănindu-l pe apărătorul de origine spaniolă Marc Barta, transportat la spital în vederea unei operaţii (fractură de radius). Un poliţist pe motocicletă care escorta autocarul a fost de asemenea rănit. Anchetatorii examinează toate pistele, inclusiv cele islamice. Doi suspecţi legaţi de mişcarea islamistă radicală au fost percheziţionaţi la domiciliu, iar una dintre ele reţinută în cadrul anchetei. Suporterii echipei, din frumosul oraş Dortmund, din bazinul carbonifer Ruhr, aşteptau disputarea partidei, programată pentru aseară, cuprinşi de un amestec de decepţie, teamă şi oboseală. Directorul general al clubului, Hans Joachim Watzke, a declarat pentru presă că toată echipa este în stare de şoc. UEFA, instanţa care tutelează Liga Campionilor, a solicitat reevaluarea măsurilor de securitate, peste tot, unde este necesar în Europa. De ce fotbalul a devenit o ţintă a actelor tot mai diverse de violenţă şi în Germania este o întrebare, momentan fără răspuns. La 17 noiembrie 2015, la numai 4 zile după atentatele de la Paris, meciul amical dintre Germania şi Olanda, programat la Hanovra, unde urma să fie prezentă şi cancelarul Angela Merkel, a fost amânat din cauza ameninţărilor teroriste. În decembrie, anul trecut, în Târgul de Crăciun din Berlin, Daesh a revendicat un atentat soldat cu 12 morţi şi 48 de răniţi. Oricum am întoarce lucrurile, explicaţiile raţionale sunt greu de găsit. O ţară care s-a dovedit „mamă-bună” pentru imigranţi şi refugiaţi, sosiţi din toate părţile lumii, are de suferit şi germanii nu înţeleg de ce.