S-a încheiat ultimul seminar de formare profesională a judecătorilor Curţii de Apel Craiova în domeniul protecţiei drepturilor civile

0
335

COPERTA AGENDA APELUltimul seminar dintr-o serie de trei, desfăşurate în cadrul proiectului „Protecting the Civil Rights of the European Citizens – Multidisciplinary Approach”, pentru care Curtea de Apel Craiova a obţinut finanţare nerambursabilă, în valoare de 210.946 euro, s-a încheiat. Activităţile au vizat formarea profesională a judecătorilor şi au fost considerate extrem de utile de participanţi.

Reprezentanţii Curţii de Apel Craiova au anunţat că, în perioada 28-31 martie 2017 s-a desfăşurat, la Iaşi, ultimul seminar dintr-o serie de trei, ce au ca scop formarea profesională a judecătorilor în domeniul măsurilor de protecţie în materie civilă reglementate de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora şi Regulamentul (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind recunoaşterea reciprocă a măsurilor de protecţie în materie civilă. Principalul obiectiv al proiectului este acela de a asigura magistraţilor participanţi o pregătire multidisciplinară în domeniul protecţiei drepturilor civile ale cetăţenilor prin prisma celor mai recente instrumente legislative europene adoptate în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicaţii transfrontaliere. Alături de judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au participat judecători de la Curtea de Apel Suceava, Tribunalul din Rijeka şi Fundaţia Germană pentru Cooperare Judiciară Internaţională – IRZ.

Proiectul este implementat de Curtea de Apel Craiova împreună cu 3 parteneri, Curtea de Apel Suceava (România), Tribunalul Regional din Rijeka (Croaţia) şi Fundaţia Germană pentru Cooperare Judiciară Internaţională – IRZ (Germania). Lucrările seminarului au fost conduse de un trainer internaţional, expert consultant în domeniul măsurilor de protecţie în materie civilă, alături de care au susţinut prelegeri experţi ai sistemului judiciar din Romania, Croaţia şi Germania. Seminarul s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Protecting the Civil Rights of the European Citizens – Multidisciplinary Approach”, pentru care Curtea de Apel Craiova a obţinut finanţare nerambursabilă, în valoare de 210.946 euro.