Ortodocşii prăznuiesc astăzi Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.
Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramurile de palmier sau finic, cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim) este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Se sărbătoreşte neîntrerupt de peste 1700 de ani si are data schimbătoare fiind cu o săptămână înainte de Duminica Învierii. Menţionată pentru prima dată, în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. În Dacia, sărbătoarea devenită foarte populară era numită Florilia. Deşi iniţial sărbătoarea era dedicată venirii primăverii şi renaşterii naturii, creştinii au asimilat-o, atribuindu-i conotaţii religioase.
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hristos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.
Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletele rudelor decedate. Ortodocşii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii.
Venirea lui Iisus cu o săptămână înainte de patimile Sale şi de învierea Sa din morţi au fost profeţite cu mai bine de patru sute de ani înainte, de sfântul prooroc Zaharia, prin cuvintele “Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe mânzul asinei”.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toţi cei patru evanghelişti, Ioan, Luca Matei şi Marcu. Noul Testament relatează faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele şezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfinţii Părinţi ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ.
După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de finic, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi.
Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.
Un aspect important al sărbătoririi Floriilor este că în această zi Biserica dă dezlegare la peşte şi la vin, „ca să pară postul mai mic”, spun creştinii. Explicaţiile teologilor în acest sens sunt următoarele: „Duminica Floriilor este o sărbătoare de bucurie, deşi cade în plin post, biserica a dat binecuvântare celor care au postit neîntrerupt ca de Florii să bea vin şi să mănânce peşte”.
Din seara de duminică, bisericile încep să săvârşească slujbe numite denii. În aceste slujbe putem regăsi toate momentele remarcabile din viaţa Mântuitorului nostru de la intrarea Acestuia în Ierusalim şi până la Învierea Sa din morţi.
Pr. NICOLAE PREDOI
