Libia: Situaţie disperată în Syrte

0
371

Syrte este oraşul apropiat sufletului lui Muammar Gaddafi, născut în apropiere, într-un cort despre care s-a scris în exces. Localitatea, elogiată timp de 40 de ani în timpul regimului „Marelui Ghid”, este acum unul din ultimele bastioane deţinute de loialişti, care rezistă de aproape două săptămâni unui asalt continuu. Potrivit unui reprezentant al Comitetului Internaţional de Cruce Roşie (ICCR), Hichem Khdhraoui, care a vizitat oraşul, aflat la 360 km est de Tripoli, situaţia asediaţilor din Syrte este disperată. Oamenii mor din cauza absenţei medicamentelor, iar spitalul Ibn-Sina este lipsit de apă, după ce rezervoarele au fost distruse de bombardamente. Reprezentantul Crucii Roşii Internaţionale a mai spus că oamenii mor şi din cauza lipsei de oxigen şi de carburanţi pentru generator, în timp ce răniţii şi bolnavii nu pot fi aduşi la spital din cauza luptelor şi bombardamentelor NATO. „Mai multe rachete au lovit interiorul spitalului, în timp ce noi eram acolo” s-a lamentat oficialul ICCR, deplângând tirurile fără discernământ, a căror origine n-a putut fi stabilită. Întreaga echipă a Crucii Roşii Internaţionale a rămas surprinsă de aceste atacuri, survenite pe durata vizitei, când părţile fuseseră prevenite. Poziţionate în nord-estul oraşului, forţele Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT), dotate cu armament greu, inclusiv tancuri, vizează acum centrul oraşului. Vineri, preşedintele CNT, Mustafa Abdeljalil, a acordat un ultimatum de 48 de ore civililor, pentru a părăsi Syrte, fără a preciza dacă acest răgaz înseamnă lansarea, ulterior, unei vaste operaţiuni militare împotriva oraşului, în legătură cu care NATO a anunţat lovirea a nouă obiective militare. Bombardamentele şi ultimatumul au provocat furia a sute de locuitori, potrivit unui jurnalist AFP. Noile autorităţi libiene forţează, în egală măsură, ocuparea localităţii Bani Walid, un alt fief pro-Gaddafi, situat la 170 km sud-est de capitală, unde şi-au pierdut viaţa 40 de oameni în mai puţin de o lună. Pe de altă parte, potrivit site-ului săptămânalului „Der Spiegel”, amiralul Geampaolo Di Paolo, care conduce Comitetul militar, regrupând şefi de stat major ai ţărilor NATO, a ţinut o reuniune secretă, lunea trecută, exprimându-şi îngrijorarea faţă de dispariţia unei mari cantităţi de rachete sol-aer. „Mai mult de 10.000 de rachete”, care reprezintă „o serioasă ameninţare pentru aviaţia civilă”, ar putea ieşi din Libia şi ajunge în mâini greşite din Kenya sau Kunduz (Afganistan), a declarat înaltul ofiţer. Cifrele evocate de amiralul Di Paolo sunt duble faţă de cele menţionate sâmbătă, la Benghazi, de un responsabil al noului regim, care a estimat la „aproape 5.000” numărul rachetelor SAM-7 dispărute. Generalul Mohamed Adia, cu funcţie importantă la nivelul Ministerului Apărării din CNT, nu exclude posibilitatea ca acestea să ajungă „în mâini rele”.