Craiova: Bărbat reţinut pentru contrabandă cu ţigări în urma unor percheziţii în Dolj şi Olt

0
343
arestatulPotrivit IPJ Dolj, marţi, 28.03.2017, lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Dolj au introdus în arestul inspectoratului, pe bază de ordonanţă de reţinere, pe Stelian C., 63 de ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin.1 şi 3 din Legea nr.86/2006. În fapt, în data de 28.03.2017, au fost puse în executare o serie de mandate de percheziţie domiciliară într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, respectiv la o locaţie în municipiul Craiova şi trei locaţii în municipiul Slatina, jud. Olt, una din acestea fiind punctul de lucru al unei societăţi comerciale. Astfel, cu această ocazie, la locuinţa lui Stelian C. au fost identificate 426 pachete ţigări de diferite mărci,  fără a avea aplicat timbru de marcaj românesc sau cu timbru de marcaj din Ucraina, iar la locuinţa lui Ionuţ Doru B., de 32 de ani, din Craiova, au fost identificate mai multe pachete de ţigări, fără a avea aplicate timbre de marcaj românesc. Țigările au fost predate Direcţiei Regionale Vamale Craiova pentru calcularea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului. Stelian C. urmează să fie prezentat în data de 29.03.2017 Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile.